54 de ani. Accidentul Vascular Cerebral nu mai este afecțiunea specifică vârstnicilor.
”M-am trezit că nu mai pot să-mi mișc piciorul drept, că eram ușor paralizat pe partea dreaptă, nu mai puteam vorbi ca lumea, voiam să zic una, îmi ieșea altceva”, povestește pacientul.
Domnul Florin Ilie a suferit un accident cerebral vascular. După două luni de la AVC, încă nu-și putea mișca piciorul, avea probleme de concentrare și dificultăți de vorbire, suferea de insomnii. S-a internat pentru recuperare medicală în Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit” pentru numai două săptămâni. A urmat un program intensiv de recuperare, cu mai multe ședințe pe zi de fizioterapie, kinetoterapie, masaj medical și logopedie. După acest scurt interval de timp, pacientul merge și vorbește din nou, doarme mai bine și are o stare generală mult mai bună.
“Vă spun cu toată sinceritatea: ce am văzut aici, nu am văzut nicăieri. Eu am trăit mulți ani în Franța, am probleme cu inima, cu stomacul, am fost internat cu alte afecțiuni de mai multe ori, în multe alte locuri. Este extraordinar spitalul. Sunt aici oameni cu cazuri grave. Tot personalul spitalului se poartă excelent cu fiecare dintre noi, pacienții, sunt atenți, grijulii, aproape de om. Tinerii de la kinetoterapie, fizioterapie și masaj sunt extraordinari, desoebit de bine pregătiți și implicați. Condițiile de internare sunt foarte bune, mâncarea excelentă. Sunt foarte mulțumit. Mai rar vezi un asemenea loc.
Am făcut exerciții la sală, am învățat să vorbesc din nou. Doamna psiholog m-a învățat să vorbesc iar, că nu mai știam. La externare, mi-a recomandat ce exerciții să fac singur acasă. Atâta atenție pentru pacient, mai rar. M-au impresionat.
Merg mai bine, vorbesc, dorm. Abia aștept să-mi văd familia. Dar nu plec de aici până nu fac poze cu toată lumea, cu toate fetele si băieții aceștia superbi, care m-au ajutat enorm. Tuturor kinetoterapeuților de la sala de gimnastică și celor de la masaj, conducerii spitalului, le doresc numai bucurii și forță de muncă. Le mulțumesc din suflet tuturor!”, spune Florin Ilie, pacient al Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”.
În Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, pachetele de recuperare medicală intensivă, în regim de internare, conțin exerciții efectuate 7 zile din 7, inclusiv pe perioada weekendului și a sărbătorilor legale.
Recuperarea medicală este asigurată pentru orice tip de afecțiune – recuperare ortopedică, recuperare respiratorie, recuperare neurologică, recuperare după AVC și după orice tip de intervenție chirurgicală.
Programul intensiv de recuperare medicală include zilnic mai multe ședințe de kinetoterapie, ședințe de fizioterapie și masaj terapeutic, în funcție de diagnosticul și starea pacienților.
Internarea se face în saloane cu 1,2 și 3 paturi. Sunt incluse 3 mese pe zi, cu hrană proaspăt preparată în bucătăria spitalului.
Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” deține peste 180 de echipamente de ultimă generație, deosebit de performante în recuperarea medicală, unele în exclusivitate pentru România, pe care lucrează 40 de kinetoterapeuți și fizioterapeuți, angajați permanent.
Supravegherea medicală este asigurată 24 ore/24, inclusiv prin monitorizare video și medic de gardă.
În doar 6 ani de funcționare, Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” a devenit un centru de excelență, cu peste 7500 de pacienți repuși pe picioare, mulți dintre aceștia fiind internați în stare gravă și cărora nu li se mai acorda nicio șansă de a mai putea merge vreodată.
Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
Str.Cozieni nr 2, Pantelimon, Ilfov