Anchilozată după ani de zile din cauza unei căzături, a fost pusă pe picioare în numai trei zile, la Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava`

media 173340481914978100

”Ajunsesem să nu mai pot să merg, să stau doar în casă. Am venit duminică la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” și, în trei zile, deja pot să merg ajutată de cadru, pot să stau dreaptă, în picioare, deci este o îmbunătățire categorică și rapidă.

Cu ani în urmă, am căzut de pe o scară, dar nu de sus, de la vreun metru înălțime. Am fost atunci la doctor și n-am dat importanță faptului că aveam o ușoară pareză, cu mâna amorțită. Nu știam că am probleme la picior. Deci, eu am mers normal. Mi-am spus că rezolv cu o frecție.

content-image

În timp, problema de la picior s-a agravat. A început să mă doară din ce în ce mai tare, să merg șchiopătând, până când am rămas anchilozată, nemaiputând să ies din casă”, povestește doamna Aurelia Andrei, pacientă a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov.

Pacienta a beneficiat de un pachet de recuperare medicală intensivă, ce conține mai multe ședințe pe zi de kinetoterapiefizioterapie și masaj terapeutic.

”Nu pot să spun decât Bravo! Terapeuții sunt frumoși și prietenoși. Asta denotă că au o educație bună și se simt bine aici, unde lucrează. Mi-e drag de ei, îi iubesc. Îi cunosc ca pe copiii mei, în doar trei zile. E foarte bine la Spitalul ”Sfântul Sava”, și baie îți fac, și de toate îți oferă”, adaugă doamna Andrei.

Pacienții care au suferit AVC sau care au nevoie de susținere emoțională gratuit ședințe de psihologie și logopedie.

Terapiile de recuperare medicală se aplică 7 zile din 7, inclusiv în zilele de sărbătoare.

Supravegherea pacienților este asigurată 24 ore/24, inclusiv prin monitorizare video și medic de gardă.

Pachetele de recuperare medicală sunt specializate pentru orice tip de afecțiune – recuperare ortopedică, recuperare respiratorie, recuperare neurologicărecuperare după AVC și recuperare după toate tipurile de intervenție chirurgicală.

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din județul Ilfov, este unul dintre cele mai mari și mai bine dotate centre de specialitate din țară. Este construit de la zero și deschis în urmă cu doar 6 ani, după standardele celor mai renumite clinici de profil din lume.

Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

Str.Cozieni nr 2, Pantelimon, Ilfov

Alte articole

Promoție de toamnă: ședințe gratis de kinetoterapie și logopedie sau psihologie, pentru pacienții internați, la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”
Stiri & Media
Promoție de toamnă: ședințe

Urmare a rezultatelor deosebite pe care le-a obținut, aplicând un regim...

Spitalul ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov asigură recuperare medicală în familie, ca în stațiune și oferă cadou câte o ședință gratuită pentru internările făcute în decembrie
Stiri & Media
Spitalul ”Sfântul Sava”, din

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sf. Sava”, din Pantelimon,  Ilfov este un...

Fractura de glezna: pasi pentru recuperare medicala eficienta
Blog
Fractura de glezna: pasi

O fractura de glezna este una dintre cele mai frecvente...