paliatie 3

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni neurologice și cum pot fi ameliorate

Potrivit statisticilor medicale, există peste 600 de tipuri diferite de afecțiuni neurologice, care afectează anual milioane de pacienți. Unele sunt mai rare, mai puțin cunoscute, altele sunt mai des întâlnite, precum accidentele vasculare cerebrale, traumatismele craniene, cancere ale sistemului nervos, epilepsia, boala Parkinson, bolile de nervi periferici, tulburări de somn, migrene etc. Cauzele care determină cele … Read more

spitalul

Spitalul Sfântul Sava: Când vor oamenii să înfăptuiască minuni, atunci și Dumnezeu îi ajută

Spitalul Sfântul Sava: Când vor oamenii să înfăptuiască minuni, atunci și Dumnezeu îi ajută Așa ar suna motto după care se ghidează viața, nu doar povestea Alinei Ion, psiholog de profesie, care după ani de zile de tratat pacienți aflați în faze terminale ale bolilor, a ajuns să-și construiască, împreună cu familia, propriul spital, specializat în recuperare … Read more

SPITAL

Scopul unui spital e să facă pacienții să se simtă mai bine, nu mai rău decât acasă – Alina ION, manager al Spitalului de Recuperare Medicală Sfântul Sava

Scopul unui spital e să facă pacienții să se simtă mai bine, nu mai rău decât acasă – Alina ION, manager al Spitalului de Recuperare Medicală Sfântul Sava După un atac cerebral vascular, intervenția chirurgicală trebuie realizată în cel mai scurt timp, pentru ca sechelele să fie cât mai puține. Pentru ca acestea să fie … Read more

recuperare medicală

Un nou echipament de recuperare medicală după atacul cerebral vascular ajunge în România

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă cea mai frecventă cauză de mortalitate în rândul adulților din țara noastră, la egalitate cu bolile coronariene, după cum arată statisticile Organizației Mondiale a Sănătății. Accidentele vasculare sunt și prima cauză de invaliditate, acestea afectând persoane de vârste diferite, de la pacienți foarte tineri până la cei mai vârstnici. Persoanele … Read more

ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL

Pacienții cu accidente vasculare cerebrale pot fi recuperați medical în totalitate dacă sunt internați într-un spital specializat. AVC nu trece de la sine

Pacienții cu accident vascular cerebral pot fi recuperați medical în totalitate dacă sunt internați într-un spital specializat. AVC nu trece de la sine Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală și necesită intervenție de specialitate în cel mai scurt timp. Apare când alimentarea cu sânge a creierului este întreruptă sau redusă și din această cauză  … Read more

Recuperare medicală

România ocupă locul 2 în UE la accidentele de muncă. Victimele nu au șanse de recuperare medicală în sistemul public de sănătate, dacă accidentele sunt grave

Recuperare medicală în sistemul public de sănătate Accidentele de muncă sunt la un nivel extrem de ridicat în România, comparativ cu celelalte țări europene, în anul 2018, țara noastră ocupând locul al doilea, după Luxemburg, la numărul de accidente mortale produse la locul de muncă. Raportarea s-a făcut la 100.000 de angajați. În acel an, … Read more

Spitalul Sfantul sava

Recuperarea medicală corectă și constantă poate reda mobilitatea unui pacient în stare vegetativă. Spitalul Sfântul Sava

”George a avut un accident rutier. În momentul în care a ajuns la noi, la Spitalul Sfântul Sava,  mișca doar capul și cam atât. Când spun că mișca doar capul, spun că putea să stea în pat doar pe spate, nu se putea mișca pe o parte sau pe cealaltă, trebuia posturat de către terapeut tot timpul, … Read more

Spitalul Sfantul sava

Spitalul Sfântul Sava acordă servicii de recuperare medicală neurologică, după AVC, postoperatorie, ortopedică, post COVID, cu internare în condiții de hotel 4*

”AVC-ul acesta mi s-a întâmplat pe 18 octombrie și nu mișcam mâna, nu mișcam piciorul, eram legumă.  Trebuia să stau tot timpul culcată, să nu mă ridic, așa, în șezut, deci nu eram bine deloc. Mai ales mâna, mâna era cârpă și piciorul la fel”. Acest început de poveste este unul comun în rândul pacienților care … Read more