Spitalul Sfântul Sava acordă servicii de recuperare medicală neurologică, după AVC, postoperatorie, ortopedică, post COVID, cu internare în condiții de hotel 4*

Spitalul Sfantul sava

”AVC-ul acesta mi s-a întâmplat pe 18 octombrie și nu mișcam mâna, nu mișcam piciorul, eram legumă.  Trebuia să stau tot timpul culcată, să nu mă ridic, așa, în șezut, deci nu eram bine deloc. Mai ales mâna, mâna era cârpă și piciorul la fel”. Acest început de poveste este unul comun în rândul pacienților care au trecut prin experiența grea a unui atac vascular cerebral (AVC) și care vin să se recupereze medical la Spitalul Sfântul Sava. După o internare de câteva săptămâni, durata fiind stabilită de medici și de evoluția pacienților, în funcție de gradul de invaliditate și de patologiile acestora, cei mai mulți dintre ei pleacă acasă pe propriile picioare. Spun adesea că li s-a întâmplat o minune, dar minunea o fac pacienții înșiși, sub supravegherea, e drept, profesionistă și extrem de caldă a specialiștilor Spitalului Sfântul Sava.

Fizioterapeuții și kinetoterapeuții, dar și întreaga echipă medicală a Spitalului Sfântul Sava sunt numiți ”copii” de către pacienți, în primul rând pentru că sunt tineri, dar și pentru că în centrul nostru medical, relația specialist – pacient este una familială, care să facă orice bolnav să se simtă bine, nestresat, sprijinit și apreciat, la fel ca acasă.

Aici, cu ajutorul acestor copii nemaipomeniți și extraordinari, pentru că sunt foarte buni copiii, mi-am revenit cât de cât cu mâna. Piciorul nu-l mișcam eu că voiam, mi-l mișcau copiii și așa am reușit să pășesc cât de cât, să mă ajut de mână cât de cât. Am mulțumiri de la infirmieră, până la medici. Nemaipomeniți, extraordinari, oricare dintre ei. Deci mâna merge, deși asta era moartă de tot, piciorul la fel și așa că sunt foarte mulțumită de copiii de la sală. Ne încurajează de fiecare dată și nu numai pe mine, pe toți, pe toți. Trag și de cel de 80 de ani, trag și de cel de 50. Ei nu zic: „Nu vrei să faci, nu mai fac. Te las așa.” Nu! Pe cât se poate, se chinuie cu ei, îi ridică la cadru, îi ridică la spalier, le mișcă picioarele să meargă, deci ei merg înainte cu toți, nu contează vârsta. Sunt foarte buni toți. Oricui se află în situația mea, îi recomand spitalul pentru că este foarte bun! Foarte bun!”

Spitalul Sfântul Sava este un centru medical multidisciplinar, cu o echipă formată din 180 de medici, asistenți medicali, specialiști în kineto și fizioterapie, infirmieri și personal nemedical. Are 118 paturi avizate, ambulanțe de transport pacienți și, de curând, o ambulanță tip C, dotată cu echipamente și personal specializat pe intervenții de urgență și resuscitare. Fiind un spital ridicat de la zero, condițiile de internare sunt la standarde ridicate, asemănătoare unui hotel de 4*, nicidecum unui spital obișnuit. Numărul atât de mare de specialiști raportat la numărul maxim de pacienți care pot fi internați simultan explică atenția deosebită pe care o primește fiecare persoană internată.

Spitalul Sfântul Sava

De la începutul pandemiei, Spitalul Sfântul Sava nu a înregistrat niciun caz infectat cu SARS CoV -2.

Pacienți oncologici sau cu alte afecțiuni grave, cei care au suferit accidente vascular-cerebrale ori victime ale accidentelor de circulație sau de muncă, persoane ce au nevoie de monitorizare și îngrijire permanentă, sunt cumva abandonați de sistemul medical public, care nu face față numărului mare de bolnavi COVID.

Or, recuperarea medicală după accidente este esențială pentru refacerea mobilității pacienților, chiar dacă nu întotdeauna în totalitate, dar măcar pentru un grad suficient de independență.

Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative din Pantelimon (Ilfov) asigură asistență medicală și monitorizare 24/7 bolnavilor oncologici sau cu alte afecțiuni grave, în faze terminale. Îngrijirile paliative se desfășoară în saloane cu 2 sau 3 paturi.

Spitalul Sfântul Sava acordă servicii de recuperare medicală neurologică, după AVC, postoperatorie, ortopedică, post COVID etc. cu internare, în cele mai bune condiții. Cei 40 de specialiști în kinetoterapie și fizioterapiemasaj terapeutic, lucrează cu pacienții din prima zi de internare, fără pauze în weekend sau în sărbătorile legale, astfel încât exercițiile să aibă continuitate și eficiență, iar recuperarea să fie cât mai rapidă posibil, în funcție de tipologie.

Spitalul Sfântul Sava beneficiază de o ambulanță tip C, dotată cu echipamente de resuscitare și deservită de un echipaj medical specializat în medicina de urgență și, în curând, va deschide și o secție de terapie intensivă cu 18 paturi.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

Vezi articolul aici.

Alte articole

Spitalul ”Sfântul Sava” are cele mai numeroase echipamente inovative, performante în recuperarea medicală după AVC
Echipamente Recuperare
Spitalul ”Sfântul Sava” are

Recuperarea medicală după accidentele vascular cerebrale (AVC), în urma cărora pacienții...

Cât de repede te poți recupera medical după o fractură de șold
Stiri & Media
Cât de repede te

Robert, în vârstă de numai 30 de ani, a căzut...

Recuperare medicală după fractură de șold, la Spitalul Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov
Stiri & Media
Recuperare medicală după fractură

Fractura de șold este unul dintre cele mai grave și cele...

Dacă mă punea cineva să stau la marginea patului, cădeam pe spate – povestea unui pacient cu AVC ischemic, recuperat medical la Spitalul ‘Sfântul Sava’
Pacienti noi
Dacă mă punea cineva

”Am suferit un AVC ischemic, care mi-a afectat toată partea...

Recuperare medicală inovativă în România, cu terapia Shockwave, la Spitalul ”Sfântul Sava”, din Pantelimon
Stiri & Media
Recuperare medicală inovativă în

Terapia Shockwave folosită în Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din...

Cum ne recuperăm medical după COVID
Stiri & Media
Cum ne recuperăm medical

Recuperarea medicală a unui pacient care a avut Covid 19...

Recuperare medicala dupa fractura de tibie
Blog
Recuperare medicala dupa fractura

Un plan de tratament pentru recuperare medicala dupa o fractura...

Fractura vertebrală poate determina probleme grave pulmonare și chiar moarte timpurie
Blog
Fractura vertebrală poate determina

Fractura de coloană prezintă un risc ridicat de invaliditate și, în...

Terapia cu pachete de argilă pentru afecțiuni articulare – aplicată zilnic în Spitalul Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov
Stiri & Media
Terapia cu pachete de

Pachetele cu argilă sunt aplicate zilnic pacienților internați în Spitalul de...

Unde se află una dintre cele mai mari secții de fizioterapie pentru recuperarea medicală după accidente de muncă
Stiri & Media
Unde se află una

Unde se află una dintre cele mai mari secții de...

Tânăr de 20 de ani, cu distrofie musculară de la 10 ani, s-a operat pentru alungire de tendoane. După 2 săptămâni la Spitalul Sfântul Sava poate merge singur
Stiri & Media
Tânăr de 20 de

Alexandru are 20 de ani. De la 10 ani, se...

Un alt echipament de ultimă generație a fost adus la Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava`
Echipamente Recuperare
Un alt echipament de

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” investește constant în echipamente de...

Recuperare medicala in caz de paralizie: ce este posibil si cum se poate face
Blog
Recuperare medicala in caz

Atunci cand orice parte a sistemului nervos este deteriorata, semnalele...

Recuperarea medicală în România: costuri, beneficii și cele mai bune soluții pentru pacienți
Stiri & Media
Recuperarea medicală în România:

Afecțiunile neurologice și cele ortopedice apar de cele mai multe...

Spitalul ”Sfântul Sava” are cele mai numeroase echipamente inovative, performante în recuperarea medicală după AVC
Echipamente Recuperare
Spitalul ”Sfântul Sava” are

Recuperarea medicală după accidentele vascular cerebrale (AVC), în urma cărora pacienții...

Spitalul `Sfântul Sava` din Pantelimon – excelență în recuperarea medicală
Stiri & Media
Spitalul `Sfântul Sava` din

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov, a depășit...

La Spitalul Sfântul Sava, am reușit în doar opt zile de recuperare să trec de la stadiul de ”legumă” la ridicat pe propriile picioare
Stiri & Media
La Spitalul Sfântul Sava,

Am suferit un atac cerebral vascular, ca urmare a unei...

Miracolul din Merișani
Stiri & Media
Miracolul din Merișani

În urmă cu exact optzeci de ani, Mircea Eliade scria...