Spitalul Sfântul Sava: Când vor oamenii să înfăptuiască minuni, atunci și Dumnezeu îi ajută
Așa ar suna motto după care se ghidează viața, nu doar povestea Alinei Ion, psiholog de profesie, care după ani de zile de tratat pacienți aflați în faze terminale ale bolilor, a ajuns să-și construiască, împreună cu familia, propriul spital, specializat în recuperare medicală și îngrijiri paliative. Paliația este o ramură a medicinei foarte grea, de care ”fug” toate spitalele publice, dar și cele private. Pacienții cu boli cronice progresive, incurabile, necesită îngrijiri specifice, foarte dificile. La fel sunt și cei care au suferit accidente grave, cu imobilizări permanente. Aceștia sunt așa-numiții pacienți ”fără șanse”.
Alina Ion a mers ani de zile la domiciliul ”pacienților fără șanse”, i-a îngrijit ca și când mâine ar fi trebuit să se ridice și să meargă. Cazurile cele mai grele, la care și medicii sau asistenții rezistau cu greu măcar să le arunce o privire, erau preluate de ea pentru a le schimba pansamente, pentru a le aplica tratamente inclusiv pentru suflet, nu doar pentru trup. ”Un om care e căzut mental, nu are cum să se ridice doar cu tratamente medicale. Am convingerea că mintea ne poate vindeca, dacă vrem să o folosim, iar eu asta fac în fiecare zi: încurajez pacienți denumiți ”fără șanse” să spere. Cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că și reușim. Când vor oamenii să înfăptuiască minuni, atunci și Dumnezeu îi ajută, aceasta este convingerea mea. Dumnezeu lucrează prin oameni și face minuni cu ajutorul oamenilor”. Alina Ion e un om credincios. A ridicat o biserică în satul bunicilor săi, iar Spitalul Sfântul Sava, al ei și al familiei sale, are în fiecare salon câte o icoană mare. Tratează aici, gratuit, numeroase cazuri trimise de mânăstiri. Se roagă în fiecare zi pentru toți pacienții care-i trec pragul. Biroul ei are, spre Răsărit, un mic altar, în fața căruia își pleacă fruntea când simte că nu mai poate. Răgazul acesta îi dă forța să o ia de la capăt. Tot aici vine să mulțumească pentru fiecare om pus pe picioare în Spitalul Sfântul Sava.
A construit de la zero acest centru medical, împreună cu soțul ei. Acum, fiicele sale, studente la medicină, lucrează cot la cot cu ei, în spital. A pornit de la ideea că pacienții în faze terminale nu pot fi îngrijiți acasă, oricât de mult i-ar iubi familia. Au nevoie de un loc în care să fie monitorizați permanent de cadre medicale, 24 de ore din 24. Să aibă ultimele luni, săptămâni sau zile de viață ușurate de durere și de disperare. Să fie sprijiniți și psihic, așa încât să-și poată păstra demnitatea până la final. A văzut mulți pacienți care pierdeau șanse de a-și recăpăta mobilitatea pierdută în accidente sau ca urmare a unor atacuri cerebrale doar pentru că nu erau stimulați să încerce să meargă sau să-și folosească brațele. ”Asta m-a durut cel mai tare: delăsarea în fața bolii a celor care sunt plătiți să nu se lase. E ușor să spui nu mai am ce să fac, nu mai există nicio soluție. E greu să spui pacientului Hai, că poți! Știți de ce? Pentru că tu trebuie să-l faci să poată! Tu trebuie să-l convingi că puterea e în mintea lui și să știi pe ce zone și cât să apeși încât pacientul să poată. În Spitalul Sfântul Sava nu există delăsare. Totul este posibil și lucrăm permanent pentru a face pacienții să fie optimiști, să poată lupta cu afecțiunile lor și să le depășească”, spune Alina Ion, care este managerul Spitalului Sfântul Sava.
Povestea acestui spital poate fi descrisă de un singur caz, deși sunt multe altele, în care pacienții au venit pe targă sau în cărucior cu rotile, ”fără nicio șansă” și care au plecat pe picioarele lor. Însă cazul care definește forța de a lupta cu imposibilul este cel al lui George Nica, un tânăr care, la 22 de ani, a suferit un accident rutier care l-a lăsat complet imobilizat de la gât în jos și fără conștiență. Era o așa-zisă ”legumă”. Alina Ion l-a preluat din spitalul în care George Nica zăcea. Fusese salvat de medici, după operații grele, dar mai departe nu mai puteau face nimic. ”Am spus că-l iau eu și-l voi aduce la ei mergând. Mă priveau toți cu neîncredere, dar sunt obișnuită să fiu privită așa. E greu de crezut câtă forță îți dă Dumnezeu, atunci când vrei să salvezi un om. Eu știu acest secret și nu mă dau în lături de la niciun caz, oricât de greu ar părea”. George Nica merge acum singur, vorbește, este independent. Își crește singur copila și vine la Spitalul Sfântul Sava în vizite de recuperare. Alina Ion spune dezinvolt: ”Dacă am reușit cu George, cum să nu reușim în cazuri mai puțin dificile?! Am mai salvat și alți tineri și suntem tare bucuroși să-i vedem cum își duc viața normal, independenți, deși toți le spuneau că vor rămâne paralizați permanent. Depunem întotdeauna toate eforturile în recuperarea medicală, indiferent de vârsta pacienților și indiferent de patologii. La noi, totul e posibil pentru că avem un principiu: Nimic fără Dumnezeu! De marile Sărbători, aducem preoți pentru Sfânta Împărtășanie a pacienților care o doresc. Acum le pregătim meniuri festive de Paști, să nu simtă că sunt departe de casă, să nu se simtă însingurați. Eu sunt aici, mereu, cu ei, împreună cu toată familia. Tuturor celor care cred în puterea Lui, le urez Sărbători fericite, Paște Luminat, în pace și bucurie!”
Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative din Pantelimon (Ilfov) asigură asistență medicală și monitorizare 24/7 bolnavilor oncologici sau cu alte afecțiuni grave, în faze terminale. Îngrijirile paliative se desfășoară în saloane cu 2 sau 3 paturi.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/
https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/
Vezi articolul publicat și aici.