O istorie de la Spitalul Sfântul Sava. Elena e studentă. Are 20 de ani. Când o auzi vorbind, ți se pare că în secunda următoare va răsturna lumea. Glumește aproape tot timpul, zâmbește când vorbește și e plină de viață. O ascultam fără să o văd. Nu știam nimic despre ea. Doar o auzeam vorbind. Mi-a atras atenția ușurința cu care vorbea despre exercițiile pe care le face 2 ore la sală.
Mi-am spus că e o sportivă de performanță, care vine să-și recupereze vreo întindere musculară. Glumea cu fizioterapeutul pe seama echipamentelor medicale pe care i le monta. Povestea tot felul de întâmplări amuzante. Vocea ei frumoasă, de tânără interesantă, deloc răsfățată, mă incita să o văd cum arată. Am auzit mai întâi zgomot de metal, apoi sacadat, apoi am văzut-o. Mergea folosindu-se de un cadru, dar râdea când își lua la revedere de la fizioterapeut. Am urmărit-o cu privirea pe hol: păr lung, blond, prins jucăuș în două cozi, ca de ștrengăriță. Mersul ei trăda că suferă de mai mult decât îmi imaginasem eu, dar nu voia să se lase doborâtă. Atitudinea ei era, de fapt, o luptă cu boala. Îi arăta că o poate birui, că ea este cea care dictează, nu hâtra de boală.
Elena suferă de scleroză multiplă, un diagnostic teribil, mai ales în cazul tinerilor. Afecțiunea este, de fapt, o deteriorare sau o distrugere a tecilor de mielină, care acoperă majoritatea fibrelor nervoase și elemente ale măduvei spinării. La nivel mondial, aproximativ 2,5 milioane de oameni au scleroză multiplă, iar în România sunt peste 10.000 de pacienți diagnosticați cu această patologie.
Cauza este necunoscută, se pare că ar fi o reacție autoimună, prin care sistemul imunitar atacă propriile țesuturi. Scleroza multiplă este una dintre cele mai invalidante boli ale persoanelor cu vârste între 25 si 31 de ani, cu implicații sociale semnificative. Boala debutează, de regulă, între 20 și 40 de ani, dar se poate manifesta oricând între 15 și 60 de ani. Este mai frecventă în rândul femeilor și este rară la copii.
Spitalul Sfântul Sava recomandă: dacă este bine gestionată terapeutic, boala nu afectează întotdeauna durata de viață, însă lipsa tratamentului adecvat sau amanarea acestuia pot duce la imobilizarea în scaun cu rotile, la incapacitatea de autoîntreținere, precum și la scăderea speranței de viață, cu 7-10 ani.
Elena a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, descoperind, în scurt timp, că nu mai poate să meargă. Primele simptome au debutat în martie, 2020. Simțea o nesiguranță pe piciorul drept și o durere accentuată a ambelor picioare. A stat internată trei săptămâni într-un spital public, fără niciun rezultat. În Spitalul Sfântul Sava, locul unde eu am văzut-o, Elena este deosebit de tonică, de veselă și optimistă. Tonusul, inclusiv cel psihic, îi este stimulat permanent de către terapeuți, iar rezultatele sunt extraordinare: mobilitatea ei este vizibilă în mai puțin de o săptămână de la internare.
”De Spitalul Sfântul Sava am aflat de pe internet. Sunt aici de aproape o săptămână și deja pot să văd rezultate, simt o ușurință mai mare în a merge, mă simt mai stabilă, am echilibru, pot să stau singură în picioare.
Ziua mea începe cu sala, unde stau 2 ore. Kinetoterapeuții sunt foarte grijulii, mă întreabă mereu dacă am nevoie de ceva, dacă sunt ok exercițiile, se asigură că pot să le fac și mă simt ca într-o familie aici.
Recomand spitalul Sfântul Sava tuturor pacienților care au nevoie să își refacă viața, atât pentru partea de mișcare, cât și pentru partea psihică, morală, pentru că toți oamenii de aici sunt foarte încurajatori și nu am mai găsit nicăieri personal atât de bine pregătit” – Elena Bândari, pacientă diagnosticată cu scleroză multiplă.
Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative are 40 de kinetoterapeuți dintr-un număr total de 178 de angajați, care își îngrijesc pacienții ca pe membrii propriei familii.
Tratamentul prin kinetoterapie și fizioterapie se realizează zilnic, fără întrerupere în zilele de weekend sau sărbători legale. Condițiile de internare sunt excelente, comparabile cu ale unui hotel de 4*, în camere sau saloane cu 2 sau 3 paturi, cu 3 mese pe zi.
Spitalul Sfântul Sava este ridicat de la zero, a fost deschis în urmă cu trei ani, iar de la începutul pandemiei nu a înregistrat niciun caz de COVID. Toți pacienții sunt testați la internare și la externare.
Spitalul Sfântul Sava beneficiază de o ambulanță tip C, dotată cu echipamente de resuscitare și deservită de un echipaj medical specializat în medicina de urgență și, în curând, va deschide și o secție de monitorizare a funcțiilor vitale ale bolnavilor în stare foarte gravă, 24h/24.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/
https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/
Citeste articolul si pe stiripesurse.ro