Cum a reușit un pacient să vorbească din nou, după AVC: ”Simțeam că cerul gurii mi se prăbușise, nu mă mai înțelegeam nici eu ce spun”

Mult prea des se întâmplă ca pacienții să înțeleagă valoarea sănătății abia atunci când o pierd. Când lucrurile cele mai simple precum a vorbi, a face un pas, un gest firesc al mâinii devin dintr-odată imposibile.
Prăbușirea vine adesea pe furiș, deghizată într-o oboseală. Este povestea dramatică a unui pacient care a descoperit că prin recuperare medicală profesionistă, un accident vascular cerebral (AVC) nu înseamnă punctul final, ci o nouă șansă la viață normală, nețintuit la pat sau într-un scaun rulant.
„Am avut un accident vascular cerebral, dar n-am fost conștient că am așa ceva. Am pus totul pe baza unui oboseli mai mari.
M-am trezit că nu mai pot să mișc membrele. La spital, am început să pierd din coordonarea mâinilor și a piciorului. Eu sunt afectat pe partea dreaptă a corpului. Am început să nu mai pot vorbi. Nu mă mai înțelegeam nici eu ce spun, nu puteam să pronunț. Aveam impresia că vălul palatin, cum îi zicem noi – cerul gurii, se prăbușise. De vorbit, prea puțin eram înțeles, iar de mișcat, nici atât”, povestește pacientul diagnosticat cu AVC.
Internat pentru recuperare medicală la Affidea Hospitals „Sfântul Sava”, în aproximativ o lună, pacientul a început să își mobilizeze partea paralizată a corpului, treptat, mușchi cu mușchi, urmând o strategie de recuperare personalizată, creată de specialiștii spitalului.

„Am venit pe data de 8 iulie la acest spital, ”Sfântul Sava”, și pot să spun că am făcut progrese mari. Deci, pot să mă deplasez cu bastonul, pot să urc scări și pot fac mult mai ușor exercițiile la sala de kinetoterapie. Înainte, era imposibil, dar încet-încet, membrele și-au dat drumul.”
Kinetoterapia și logopedia sunt discipline riguroase, dar ele devin cu adevărat eficiente atunci când sunt aplicate cu pricepere, dublată de blândețe și conexiune autentică.
Atmosfera din sălile de tratament ale Affidea Hospitals ”Sfântul Sava” transformă efortul fizic dureros într-o activitate suportabilă și chiar plăcută, demonstrând că un mediu cald contează mult în procesul de recuperare.
„Am făcut exerciții și cu logopedul. Am făcut mai multe ședințe. Echipa de aici de kinoterapeuți este nemaipomenită. Glumesc cu noi, vorbim orice și asta contează mult pentru pacienți, căci trece timpul cât facem exerciții la sală.”
La Affidea – Spitalul „Sfântul Sava”, recuperarea medicală înseamnă performanță clinică, așa cum oferă rețeaua europeană Affidea, din care spitalul face parte.

Pe lângă kinetoterapia intensivă, programul complet de recuperare de la Affidea „Sfântul Sava” include proceduri avansate de fizioterapie (terapii cu curenți de înaltă frecvență, laser sau ultrasunete) care stimulează circulația sanguină locală, accelerează regenerarea țesuturilor profunde și reduc spasmele musculare protective.
De asemenea, masajul terapeutic de specialitate devine un instrument esențial în decontracturarea grupelor musculare suprasolicitate din cauza posturilor vicioase adoptate înainte și imediat după operație.
Un pilon la fel de important în reușita tratamentului este mediul în care se desfășoară reabilitarea. Spitalul oferă o abordare centrată complet pe confortul fizic și psihic al pacientului, eliminând anxietatea asociată adesea cu spitalele clasice. Dialogul constant, atenția la limitele de durere ale fiecărui individ și empatia echipei medicale accelerează răspunsul organismului la terapie.
Date de contact ale spitalului de recuperare medicală Affidea Hospitals ”Sfântul Sava”:
0316 32 02 70
Str. Cozieni nr. 2, Pantelimon, Ilfov








