Ce spune un medic imobilizat la pat despre recuperarea medicală după un accident: Eram în situația de a fi îngrijită ca un bebeluș

Spitalul Sfantul Sava

Uneori și medicii devin pacienți. Accidentele nu sunt programate, nu ni le dorim, nu le putem evita și ne marchează pe viață. Un accident poate însemna dependența noastră permanentă de îngrijirea cuiva, iar în situația când acest ”cineva” există în familie, poate însemna ”condamnarea” și acelei persoane la suferință, alături de victima accidentului.

În Spitalul Sfântul Sava de Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală, un medic a devenit pacient. După un accident grav, cu fractură de bazin și traumatism craniocerebral, doamna doctor a fost imobilizată la pat.

”Am venit aici pentru că eram în situația de a fi îngrijită ca un bebeluș, iar acasă nu avea cine să facă asta. Numai cine nu a trecut prin așa ceva…”. Lacrimile curg pe obrajii doamnei doctor în timp ce ne vorbește, dar nu se oprește din poveste.

Un medic povestește cu lacrimi în ochi despre recuperarea medicală de la Spitalul Sfântul Sava

”Am făcut foarte bine că am ajuns aici în contextul în care, după doar două zile de la sosire, cu gimnastică în pat și masaj, am reușit să-mi ridic bazinul ca să particip la procesul de îngrijire. În mai puțin de o lună am ajuns să pot să merg cu cadrul, în proporție de 75 – 80%, cu durere suportabilă.”

În mai puțin de o lună, recuperarea medicală a fost în proporție de 75 -80%

Pacienta – medic subliniază în câteva rânduri profesia, pentru a arăta lipsa ei de subiectivism. ”Lucrez în sistem din 1992, deci am văzut destule. Nu știu dacă în altă parte aș fi obținut aceleași rezultate ca aici. Sincer, fără subiectivism, pentru că sunt medic, părerea mea este că toată echipa are o dedicație specială, este ca o profesie de suflet, mai mult decât există în celelalte domenii, de la bucătari, la medici, în top sunt cei care ne ajută să ne reabilităm, echipa de kinetoterapeuți și echipa de asistenți de balneofizioterapie”.

După lacrimile care au podidit-o, doamna doctor găsește prilejul să zâmbească, transmițând un mesaj celor ce o cunosc că a muncit mereu, fără concedii de lux. ”Cunoștințelor mele le spun că este primul meu concediu în condiții de 4 stele. A cincea stea ar însemna să fie cineva permanent la dispoziție, 24 de ore din 24. Mâncarea este foarte-foarte-foarte bună. Sunt o gurmandă și știu să apreciez calitatea unei echipe de bucătari cu totul deosebită. Am avut ocazia să văd ce înseamnă restaurante exclusiviste. Aici, vreau să vă spun că mâncarea are gust”.

Spune că s-ar bucura dacă un număr cât mai mare de persoane care ajung într-o situație de dizabilitate temporară sau, eventual, definitivă să aibă șansa să facă recuperare la Sfântul Sava. ”Rezultatele obținute sunt deosebite, și nu fac niciun compliment, nici evaluare subiectivă, fiind medic, văd în sală condiția medicală a celorlalți pacienți. Oamenii aceștia, care se ocupă de noi, pare că nu au greutăți, nu au sensibilități, nu obosesc, nu se supără și cu fiecare pacient lucrează maximal. Nu prea găsești lucrul acesta”.

În Spitalul Sfântul Sava, serviciile medicale sunt acordate în regim de cazare hotelieră la standarde înalte, cu 3 mese incluse, pentru pacienți adulți de toate vârstele, din orice localitate din țară sau din străinătate și indiferent de stadiul bolii. Hrana este preparată zilnic în bucătăria proprie, după un meniu adaptat pacienților cu nevoi speciale. Internarea pentru recuperare medicală se asigură în saloane cu 2 și 3 paturi, în regim de spitalizare continuă, asistență medicală 24/7 oferită de personal specializat, cu competență în servicii de recuperare medicală.

Tehnicile speciale și tehnologiile ultramoderne aplicate după un plan de tratament complex oferă pacienților Spitalului Sfântul Sava o probabilitate extrem de ridicată de recuperare medicală. Toate informațiile necesare, inclusiv un tur virtual al spitalului se găsesc la adresa https://spitalulsfantulsava.ro/.

Vezi articolul integral aici.

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns