Un accident la piscină, l-a lăsat pe Petru în starea de a nu-și mai putea mișca nici degetele

Un accident la piscină, l-a lăsat pe Petru în starea de a nu-și mai putea mișca nici degetele. Diagnostic: fractură de coloană cervicală. Cei mai mulți au fost sceptici în privința recuperării sale. Îi dădeau o viață întreagă în scaunul rulant. Mai puțin noi, la Spitalul Sfantul Sava – Pantelimon Ilfov!
A ajuns la noi pe targă. După opt luni de #RecuperareMedicala, Petru a plecat acasă zilele trecute, așa cum i-am promis: pe picioarele lui.
M-a chemat să-l conduc eu până la ieșire, tocmai pentru că l-am încurajat mereu, privindu-l în ochi și spunându-i că va merge din nou, iar eu îl voi conduce până la mașină. L-am ținut de braț, ca să-i arăt sprijinul meu complet, oricând va dori și va crede că are nevoie, dar Petru poate merge și singur, susținut doar de un baston.
Și eu, și toți ceilalți colegi de la Spitalul Sfântul Sava suntem bucuroși că Petru a reușit. Fiecare dintre noi a contribuit într-o anumită măsură la victoria lui. I-am asigurat cele mai bune metode de #recuperare, cu cele mai performante echipamente și în cele mai bune condiții de internare. La fel procedăm cu toți pacienții noștri și pentru fiecare în parte trăim aceeași bucurie, ca și în cazul lui Petru.
Mulțumim lui Dumnezeu că, prin noi, face minuni!

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualizeaza preferinte cookie-uri