Pacientă cu scleroză multiplă evoluează spre mobilitate în mai puțin de o săptămână de internare în Spitalul Sfântul Sava

Spitalul Sfantul SAva

O istorie la Spitalul Sfântul Sava. Ce speranțe, ce visuri, ce gânduri poți avea când ai 20 de ani și vezi că pe zi ce trece devii tot mai dependent de cei din jur?! Scleroza multiplă este un diagnostic teribil, mai ales în cazul tinerilor. Afecțiunea este, de fapt, o deteriorare sau o distrugere a tecilor de mielină, care acoperă majoritatea fibrelor nervoase și elemente ale măduvei spinării. La nivel mondial, aproximativ 2,5 milioane de oameni au scleroză multiplă, iar în România sunt peste 10.000 de pacienți diagnosticați cu această patologie.

Cauza este necunoscută, se pare că ar fi o reacție autoimună, prin care sistemul imunitar atacă propriile țesuturi. Scleroza multiplă este una dintre cele mai invalidante boli ale persoanelor cu vârste între 25 si 31 de ani, cu implicații sociale semnificative. Boala debutează, de regulă, între 20 și 40 de ani, dar se poate manifesta oricând între 15 și 60 de ani. Este mai frecventă în rândul femeilor și este rară la copii.

Dacă este bine gestionată terapeutic, boala nu afectează întotdeauna durata de viață, însă lipsa tratamentului adecvat sau amanarea acestuia pot duce la imobilizarea în scaun cu rotile, la incapacitatea de autoîntreținere, precum și la scăderea speranței de viață, cu 7-10 ani.

Elena este o tânără superbă. A fost diagnosticată cu scleroză multiplă la începutul anului și a descoperit, în scurt timp, că nu mai poate să meargă. Primele simptome au debutat în martie, 2020. Simțea o nesiguranță pe piciorul drept și o durere accentuată a ambelor picioare. A stat internată trei săptămâni într-un spital public, fără niciun rezultat. În Spitalul Sfântul Sava, Elena este deosebit de tonică, de veselă și optimistă. Tonusul, inclusiv cel psihic, îi este stimulat permanent de către terapeuți, iar rezultatele sunt extraordinare: mobilitatea ei este viibilă, în mai puțin de o săptămână de la internare.

content-image

De Spitalul Sfântul Sava am aflat de pe internet. Sunt aici de aproape o săptămână și deja pot să văd rezultate, simt o ușurință mai mare în a merge, mă simt mai stabilă, am echilibru, pot să stau singură în picioare.

Ziua mea începe cu sala, unde stau 2 ore. Kinetoterapeuții sunt foarte grijulii, mă întreabă mereu dacă am nevoie de ceva, dacă sunt ok exercițiile, se asigură că pot să le fac și mă simt ca într-o familie aici.

Recomand spitalul Sfântul Sava tuturor pacienților care au nevoie să își refacă viața, atât pentru partea de mișcare, cât și pentru partea psihică, morală, pentru că toți oamenii de aici sunt foarte încurajatori și nu am mai găsit nicăieri personal atât de bine pregătit” – Elena Bândari, pacientă diagnosticată cu scleroză multiplă.

content-image

Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative are 40 de kinetoterapeuți dintr-un număr total de 178 de angajați, toți ”Cătălini” și ”Cătăline”, care își îngrijesc pacienții ca pe membrii propriei familii.

Tratamentul kineto și fizioterapeutic se realizează zilnic, fără întrerupere în zilele de weekend sau sărbători legale. Condițiile de internare sunt excelente, comparabile cu ale unui hotel de 4*, în camere sau saloane cu 2 sau 3 paturi, cu 3 mese pe zi.

Spitalul Sfântul Sava este ridicat de la zero, a fost deschis în urmă cu trei ani, iar de la începutul pandemiei nu a înregistrat niciun caz de COVID. Toți pacienții sunt testați la internare și la externare.

Spitalul Sfântul Sava

Spitalul Sfântul Sava beneficiază de o ambulanță tip C, dotată cu echipamente de resuscitare și deservită de un echipaj medical specializat în medicina de urgență și, în curând, va deschide și o secție de terapie intensivă cu 18 paturi.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

 

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns