Dacă mă punea cineva să stau la marginea patului, cădeam pe spate – povestea unui pacient cu AVC ischemic, recuperat medical la Spitalul ‘Sfântul Sava’

”Am suferit un AVC ischemic, care mi-a afectat toată partea stângă a corpului. Când am venit la Spitalul ”Sfântul Sava” , am venit pe targă, nu puteam să mă mișc absolut deloc. Nu puteam nici măcar să stau în șezut, cădeam pe spate dacă mă ridica cineva la marginea patului.

Mă externez mergând, cu bastonul. Tot personalul de aici este extrem de prietenos. Cel mai de preț lucru pe care îl are acest spital este kinetoterapia. Kinetoterapeuții sunt numeroși și nu știu de unde au atâta energie. Sunt neobosiți, în permanență!”, povestește Ion Matei, pacient al Spitalului ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov.

Acesta lucra în Lituania, când a suferit accidentul vascular cerebral (AVC) ischemic. A fost operat acolo, pentru îndepărtarea cheagului de sânge care i-a provocat paralizia pe  întreaga parte stângă a corpului.

”Așteptările au fost să mă fac bine și consider că am progresat extraordinar de mult de când am venit pentru prima oară aici, la Spitalul ”Sfântul Sava”, la sfârșitul lui septembrie, anul trecut.Tot personalul de aici este extrem de prietenso, toată lumea – dornică să ajute”, spune pacientul.

Recuperarea medicală după accidentele vascular cerebrale (AVC), în urma cărora pacienții rămân paralizați pe o parte a corpului, trebuie să înceapă cât mai rapid după intervenția chirurgicală neurologică.

Operația efectuată după producerea AVC are rolul de a înlătura sângele acumulat în cutia craniană prin spargerea vaselor și care pune presiune pe structurile neuronale. Doar intervenția chirurgicală după AVC, nu asigură revenirea la o viață normală a pacientului. Urmează perioade îndelungate pentru recuperare medicală, astfel încât pacientul să poată ajunge la stadiul de a se descurca singur, fără a fi dependent de alte persoane sau de scaunul cu rotile. Pentru ca șansele de recuperare să fie cât mai mari, procedurile trebuie să înceapă cât mai curând posibil după intervenția chirurgicală.

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov, tratează numeroase cazuri de AVC, folosind tehnici speciale de kinetoterapie și fizioterapie, însă și echipamente inovative, de ultimă generație. Cele mai multe dintre aceste echipamente sunt aduse aici în premieră în România, altele găsindu-se exclusiv în acest centru de excelență în recuperare medicală.

Spre exemplu, BIONESS – un echipament medical inovativ, care în Occident este des întâlnit în secțiile de terapie intensivă, este folosit de 2 ani în Spitalul Sfântul Sava, cu rezultate excelente în recuperarea timpurie post AVC. Este folosit atunci când pacienții nu pot controla mișcarea mâinii paralizate și chiar înainte ca pacienții să poată conștientiza că ar putea face mișcări ale brațului.

content-image

Rezultatele deosebite obținute cu acest echipament și creșterea numărului de pacienți care au suferit AVC, au determinat managamentul Spitalului ”Sfântul Sava” să achiziționeze 6 aparate BIONESS. Astfel, Spitalul ”Sfântul Sava” a devenit centrul cu cele mai multe echipamente inovative în recuperarea post AVC, din România.

Aparatul funcționează prin stimularea electrică a mâinii, fără niciun fel de efort din partea pacientului, putând fi folosit chiar și când pacientul se află la terapie intensivă.

În urma unui AVC, pacientul nu mai poate coordona deloc membrele afectate. În locul pacientului, o face acest echipament, BIONESS, care ajută creierul să redobândească informațiile de coordonare pe care le-a pierdut în timpul AVC, prin distrugerea celulelor nervoase.

Specialiștii în recuperare medicală din Spitalul ”Sfântul Sava” folosesc și alte numeroase echipamente de ultimă generație, care au efecte vizibile în scurt timp asupra pacienților, precum Thera Trainer, electroterapia cu curenți Trabert, galvanic și diadinamic, terapia cu ultrasunete, laserterapia, magnetoterapia, regeneratorul TECAR, electroterapie cu curenți stereodinamici, curenți de înaltă frecvență, electroterapie skanlab, termoterapie, terapie cu lumină Bioptron etc.

Spitalul de recuperare medicală a fost dotat, de curând, și cu un echipament medical inovativ pentru recuperarea mersului, tot prin stimulare electrică funcțională (FES). Aceste sisteme sunt foarte ușor de purtat de către pacienți, având forma unor orteze, dar cu funcții de contractare a mușchilor prin impulsuri electrice. Nu au fire și nu incomodează pacienții, putând fi folosite încă de pe patul de Terapie Intensivă, astfel încât recuperarea medicală să fie timpurie, deci mai eficientă.

content-image

Spitalul Sfântul Sava este un centru medical multidisciplinar, cu o echipă formată din 180 de medici, asistenți medicali, specialiști în kineto și fizioterapie, infirmieri și personal nemedical. Are 118 paturi avizate, din care 18 tip ATI, ambulanțe de transport pacienți și o ambulanță tip C, dotată cu echipamente și personal specializat pe intervenții de urgență și resuscitare. Deține una dintre cele mai mari capacități de fizioterapie din România.

Numărul atât de mare de specialiști raportat la numărul maxim de pacienți care pot fi internați simultan explică atenția deosebită pe care o primește fiecare persoană internată.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

http://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

https://spitalulsfantulsava.ro/fizioterapie/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

 

 

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns