Spitalul Sfântul Sava, din Pantelimon – locul unde se ”repară” tinerii după accidente grave

 Spitalul Sfântul Sava, din Pantelimon – locul unde se ”repară” tinerii după accidente grave

Spitalul Sfântul Sava funcționează de patru ani, în Pantelimon, Ilfov, și înregistrează cele mai bune rezultate dovedite în recuperare medicală, primind recomandări de la medicii chirurgi ai celor mai mari spitale din România.

Accidente rutiere grave, accidente la piscină, accidente de muncă, sunt cel mai des întâlnite cauze care afectează profund viața tinerilor, de cele mai multe ori, victimele suferind fracturi de coloană, care îi lasă imobilizați la pat sau în scaune rulante.

Spitalul Sfântul Sava și-a creat însă renume în recuperarea medicală cu rezultate ce par incredibile.

Mulți dintre pacienții noștri spun că aici, la Sfântul Sava, se întâmplă minuni. De fapt, minunile sunt făcute de Dumnezeu, prin oameni. Noi avem aici oameni performanți, cei mai buni în domeniul recuperării medicale de orice natură. Acum, avem 10 tineri internați cu diverse afecțiuni grave și îndrăznesc să sper că, până la externare, cu toții vor înregistra progrese semnificative. Am început acum patru ani cu un caz despre care nimeni nu credea că va mai putea fi recuperat: George, în vârstă de 22 de ani, victimă a unui accident rutier, aflat în stare vegetativă. L-am luat din spitalul în care era menținut în viață de aparate și l-am adus la Sfântul Sava, recent deschis. A fost pariul meu cu viața. Știam că voi reuși, aveam credința asta, dată de Dumnezeu. În doi ani, am reușit și l-am pus pe picioare: acum merge, vorbește, se descurcă fără ajutor, este independent. Ne vizitează des, împreună cu fetița lui. Practic, i-am dat o a doua viață”, povestește Alina Ion, fondator și manager al Spitalului Sfântul Sava, din Pantelimon.

Andreea este o altă victimă a unui accident rutier. La internarea în Spitalul Sfântul Sava, era paraplegică, în urma unei fracturi vertebrale. Avea dureri și era lipsită de vlagă. După câteva săptămâni de recuperare medicală, Andreea a început să-și simtă picioarele până la genunchi. Face pași cu ajutorul unui echipament special și își manevrează singură scaunul rulant. Înregistrează progrese semnificative, iar speranțele de recuperare sunt mari.

Adrian, un alt tânăr, a suferit 6 fracturi ale coloanei, tot în urma unui accident rutier, în Franța. A avut un hematom cranian și 3 coaste rupte. În numai două săptămâni de la internare în Spitalul Sfântul Sava, a început să se ridice singur în șezut. Are un tonus bun și este încrezător că se va recupera. 

Spitalul Sfântul Sava deține peste 100 de echipamente medicale de ultimă generație, inovative, cele mai multe fiind aduse în premieră în țara noastră. Acestea permit efectuarea recuperării medicale pasive, fără niciun efort fizic din partea pacientului aflat încă în ATI, chiar după 48 de ore de la orice intervenție chirurgicală. Recuperarea medicală timpurie dă șanse mari de succes în refacerea pacientului, mai ales în cazuri grave.

Capacitatea spitalului este de 118 pacienți, din care 18 paturi sunt dotate cu monitoare tip ATI, toate saloanele având acces la instalația de oxigen medicinal. Pentru maximum 118 pacienți internați, lucrează 40 de specialiști în kinetoterapie și fizioterapie, plus alte zeci de medici, asistenți medicali și infirmieri, ceea ce relevă atenția specială acordată fiecărui pacient în parte.

Spitalul Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, face internări pentru orice tip de recuperare medicală sau îngrijiri paliative în saloane cu 2 sau 3 paturi. Fiecare salon are baie proprie, adaptată nevoilor pacienților cu deficiențe majore locomotorii și este supravegheat video din camerele de gardă, astfel încât, în orice moment, pacienții aflați în dificultate sau care au nevoie de ajutor, să fie observați și sprijiniți. 

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro    

https://spitalulsfantulsava.ro/   

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/   

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Asistenta medicala

24 din 7

recuperare

MEDICALA SI INGRIJIRI PALIATIVE

Echipa de medici specialisti in recuperare medicala si recuperare AVC si personal auxiliar dedicat, disponibil non-stop, optiune de analize medicale de baza.
Spitalul dispune de 3 ambulante proprii, care pot transporta pacientii la costuri avantajoase, in conditii sigure, cu personal dedicat.

0 +

PATURI DISPONIBILE

0 +

PACIENTI INGRIJITI

0 +

ANGAJATI SPECIALIZATI

0 +

ANI EXPERIENTA

Intreg personalul este vaccinat anti-COVID 19

Inscrie-te la Newsletter

***Nu trimitem mesaje nesolicitate!

Spitalul Sfantul Sava ofera servicii de Ingrijiri Paliative, Recuperare Medicala, Kinetoterapie si Fizioterapie personal disponibil pentru interventii medicale 24/7, cazare de lux si 3 mese incluse, pentru pacienti adulti de toate varstele, din orice localitate din tara sau din strainatate, si indiferent de stadiul bolii.

Phone icon
0724021090
SUNA ACUM !
WhatsApp icon
0724338881
Update cookies preferences