Pacienții paralizați pot fi puși pe picioare, indiferent de vârstă, într-un spital din România

media 169822151589949800

În Spitalul de Recuperare Medicală  Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov, sunt puși pe picioare pacienți paralizați, indiferent de vârstă sau de gravitatea afecțiunilor.

Paralizia se referă la pierderea mișcării și a simțurilor, ca urmare a lezării coloanei vertebrale sau a unei părți a creierului. Aceste leziuni survin fie în urma unor accidente, fie în urma unor boli neurologice.

Cu paraplegie flască incompletă cronică și stenoza canalului medular, cu localizări multiple în coloana cervicală, doamna Filipescu avea dificultăți mari în a se deplasa, fie și prin casă. A alunecat pe gresie și a căzut de mai multe ori. După ultima căzătură, a trebuit să se opereze la coloană.

La sfârșitul lunii septembrie, s-a internat în Spitalul Sfantul Sava. După o lună de recuperare medicală, într-un regim adaptat necesităților și puterilor dumisale, doamna Filipescu zâmbește mulțumită că poate să meargă din nou.

Nu mai puteam face nimic! Aveam dureri de coloană, iar picioarele nu le mai simțeam. Eram amărâtă rău! Am venit aici și pot să spun că sunt mult mai bine. Merg si cu cârja, și cu cadrul, merg pe picioarele mele! Sunt foarte mulțumită de progresele mele. Echipa de terapeuți de la Sfântul Sava este foarte bună. Mulțumesc mult pentru ajutor!”

content-image

Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalui Sfântul Sava, spune că ”doamna Filipescu lucrează la aparatele din sala de kinetoterapie, deosebit de motivată. Îi încurajează și pe ceilalți pacienți, iar nouă ne spunea mereu: ”Vreau să merg și trebuie să merg!”. A reușit, în mai puțin de o lună, și asta ne bucură foarte mult. În 5 ani de la deschiderea Spitalului Sfântul Sava, noi am reușit să punem pe picioare, al propriu, peste 5.000 de pacienți. Celor mai mulți dintre ei, nu li se mai dădeau șanse de recuperare. Cu toate acestea, noi am reușit”.

content-image

Paraplegia descrie o paralizie completă sau incompletă, afectând picioarele, uneori și trunchiul, Gradul în care este afectat trunchiul depinde de cât de afectată este măduva spinării. Paraplegia cronică reprezintă ultimul stadiu al acestei boli, când nu se mai remarcă nici un progres, iar deficitul funcţional, motor, sfincterian şi psihic rămân neschimbate.content-image

Așadar, pacienta s-a internat pentru recuperare medicală, într-un stadiu considerat imposibil de recuperat. Cu echipamentele inovative pe care Spitalul Sfântul Sava le deține, cele mai multe, în premieră națională, și cu terapeuții profesioniști, printre cei mai performanți din țara noastră, doamna Filipescu a reușit să meargă din nou, în mai puțin de o lună de tratament.

Spitalul de Recuperare Medicală Sfântul Sava efectuează tratamente în regim de internare, în saloane cu 2 și 3 paturi, în condiții de standarde înalte, chiar și pentru spitale mari din Europa. Pacienții beneficiază de mai multe tipuri de terapii zilnic, astfel încât recuperarea lor să se facă în timp cât mai scurt, în funcție de prescrierile medicilor și de patologii.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro   

https://spitalulsfantulsava.ro/  

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/  

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/ 

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/  

Alte articole

Începe și la noi recuperarea medicală încă de pe patul de terapie intensivă, ca în spitalele din Occident
Stiri & Media
Începe și la noi

Un echipament medical de ultimă generație, care în Occident este...

O simplă hârjoneală cu colegii, a lăsat un tânăr paralizat
Pacienti noi
O simplă hârjoneală cu

O simplă hârjoneală cu colegii, a lăsat un tânăr paralizat....

Spitalul Sfântul Sava, un loc binecuvântat de Dumnezeu
Stiri & Media
Spitalul Sfântul Sava, un

O așteptam pe mama să iasă pe covorul roșu de...

O tânără paraplegică în urma unui accident rutier face primii pași la Spitalul Sfântul Sava
Stiri & Media
O tânără paraplegică în

Andreea are doar 25 de  ani. Era pasageră, când a avut...

Începe și la noi recuperarea medicală încă de pe patul de terapie intensivă, ca în spitalele din Occident
Stiri & Media
Începe și la noi

Un echipament medical de ultimă generație, care în Occident este...

Greva profesorilor i-a provocat un accident vascular cerebral, care l-a paralizat
Stiri & Media
Greva profesorilor i-a provocat

”Am suferit un accident vascular cerebral, în timpul grevei. Eu sunt...

La Spitalul ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov – recuperare medicală după fractură cervicală, cu paralizie completă
Stiri & Media
La Spitalul ”Sfântul Sava”,

In Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov,...

Ce poate fi mai trist decât să vezi că persoana care te-a învățat să vorbești nu mai poate rosti nici cuvinte simple?
Stiri & Media
Ce poate fi mai

Mama ne învață să mâncăm, să râdem, să vorbim, să...

Cum ne recuperăm medical după COVID
Stiri & Media
Cum ne recuperăm medical

Recuperarea medicală a unui pacient care a avut Covid 19...

Pentru o recuperare medicală de succes, kinetoterapia trebuie asociată cu psihologia
Blog
Pentru o recuperare medicală

Pacienții care au suferit traumatisme sau operații oncologice, care suferă...

De la stadiul de legumă, am reușit în doar opt zile de recuperare să mă ridic în picioare
Stiri & Media
De la stadiul de

La sfârșitul lunii martie, am suferit un atac cerebral vascular,...

Cum s-a recuperat medical un antrenor de fitness după un grav accident de motocicletă
Pacienti noi
Cum s-a recuperat medical

32 de ani, sportiv, cu mii de planuri și visuri,...

Recuperare medicală de excelență, la Spitalul ”Sfântul Sava” din Ilfov
Stiri & Media
Recuperare medicală de excelență,

Recuperare medicală de excelență se face și în România, la Spitalul ”Sfântul...

Rezultate deosebite în recuperare medicală, la Spitalul `Sfântul Sava`, din Pantelimon, Ilfov
Stiri & Media
Rezultate deosebite în recuperare

”N-am văzut rezultate atât de bune, până am venit la Spitalul...

Ce spune un medic imobilizat la pat despre recuperarea medicală după un accident: Eram în situația de a fi îngrijită ca un bebeluș
Stiri & Media
Ce spune un medic

Uneori și medicii devin pacienți. Accidentele nu sunt programate, nu...

Spitalul privat Sfântul Sava oferă servicii de terapie intensivă, fără risc de infecții nosocomiale
Stiri & Media
Spitalul privat Sfântul Sava

Infecțiile nosocomiale cel mai des întâlnite, dobândite în timpul internării...

Polineuropatia se tratează cu succes în Spitalul de Recuperare Medicală Sfântul Sava
Stiri & Media
Polineuropatia se tratează cu

Polineuropatia se manifestă prin  amorțeli, senzație de arsură și furnicături, resimțite,...

S-a inventat un echipament medical pentru terapia durerii
Echipamente Recuperare
S-a inventat un echipament

Durerea cu care se confruntă pacienții în urma unor accidente,...