BIONESS este un echipament medical inovativ care, în Occident, se întâlnește în secțiile de terapie intensivă ale celor mai performante spitale. La noi, sunt puține clinicile care îl folosesc, însă Spitalul de Recuperare Medicală Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, a achiziționat deja 6 astfel de echipamente.
Acest echipament de ultimă generație este folosit în recuperarea medicală timpurie a pacienților, chiar înainte ca aceștia să poată conștientiza că ar putea face mișcări ale membrelor paralizate. Se folosește în recuperarea medicală după AVC, în paralizii provocate de orice tip de accidente, recuperare ortopedică, recuperare neurologică etc.
Aparatul funcționează prin stimularea electrică a mâinii, realizând flexia, extensia și mișcarea mâinii (a policelui), fără niciun fel de efort din partea pacientului, chiar când acesta se află în salonul de terapie intensivă.
Un pacient paralizat în urma unui AVC, nu mai poate coordona deloc membrele afectate. În locul pacientului, o face acest echipament, care ajută creierul să redobândească informațiile de coordonare pe care le-a pierdut în timpul AVC, prin distrugerea celulelor nervoase.
După un accident vascular cerebral (AVC), pacienții pierd, de regulă, mobilitatea membrelor superioare și inferioare. Intervenția chirurgicală efectuată la scurt timp după producerea AVC, are rolul de a înlătura sângele acumulat în cutia craniană prin spargerea vaselor și care pune presiune pe structurile neuronale. Singură, operația după AVC, nu asigură revenirea la o viață normală a pacientului. Urmează perioade îndelungate pentru recuperare medicală, astfel încât pacientul să poată ajunge la stadiul de a se descurca singur, fără a fi dependent de alte persoane sau de scaunul cu rotile. Pentru ca șansele de recuperare să fie cât mai mari, procedurile trebuie să înceapă cât mai curând posibil după intervenția chirurgicală.
Kinetoterapeuta Cătălina Gușe explică modul în care acționează acest echipament de recuperare medicală: ”Aceste aparate de ultimă generație ajută la recuperarea funcțiilor mâinilor prin stimulare electrică funcțională. Asta înseamnă că aparatul transmite creierului, prin impulsuri electrice, comenzi pe care acesta le dă în continuare mâinii paralizate. Pacientul începe să-și miște mâna, chiar dacă fizic acest lucru îi este imposibil. Folosim ortezele BIONESS în recuperarea pacienților cu AVC, cu traumatisme cerebrale sau traumatisme vertebromedulare, suferite, de exemplu, în urma accidentelor rutiere. Cu ajutorul unei tablete electronice, noi setăm intensitatea exercițiilor, în funcție de specificul fiecărui pacient în parte.
Sunt pacienți care au nevoie doar de mișcarea de extensie a mâinii, să poată deschide mâna spastică, iar cu acest echipament, noi îi creăm un program personalizat.
Faptul că în Spitalul Sfântul Sava, avem 6 astfel de noi echipamente, de ultimă generație, ne permite să lucrăm simultan cu mai mulți pacienți, reducând, astfel, timpul de așteptare și, prin urmare, să creștem eficiența timpului de recuperare”, spune Cătălina Gușe, kinetoterapeut al Spitalului ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov.
Spitalul Sfântul Sava este un centru medical multidisciplinar, cu o echipă formată din 180 de medici, asistenți medicali, specialiști în kineto și fizioterapie, infirmieri și personal nemedical.
Spitalul deține 118 paturi avizate, ambulanțe de transport pacienți și, de curând, o ambulanță tip C, dotată cu echipamente și personal specializat pe intervenții de urgență și resuscitare. Are una dintre cele mai mari capacități de fizioterapie din România.
Fiind un spital ridicat de la zero, condițiile de internare sunt la standarde ridicate, asemănătoare unui hotel de 4*. Tratamentele se fac în regim de internare, în saloane cu 2 și 3 paturi, și cu 3 mese incluse, hrana fiind preparată în bucătăria proprie, mereu proaspătă.
Numărul mare de specialiști raportat la numărul maxim de pacienți care pot fi internați simultan, explică atenția deosebită pe care o primește fiecare persoană internată. Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” are și o secție cu 18 paturi pentru monitorizare permanentă a funcțiilor vitale ale pacienților, în regim ATI, unde pacienții pot fi internați la scurt timp după intervențiile chirurgicale și unde pot începe recuperarea medicală timpurie, așa cum se întâmplă în marile clinici de profil din străinătate.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/
http://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/