Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” din Pantelimon, Ilfov – locul unde pacienții spun că se întâmplă minuni

Spitalul de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov este un centru de excelență, cu peste 40 de specialiști în kinetoterapie și fizioterapie și aproape 100 dintre cele mai performante echipamente, considerate astfel la nivel mondial.

Cele mai multe dintre aparatele de recuperare medicală ale Spitalului ”Sfântul Sava” sunt inovative, fiind aduse în premieră în România.

Dorința noastră este ca pacienții să fie recuperați cât mai rapid, indiferent că au suferit accidente vascular cerebrale (AVC), traumatisme cerebrale sau traumatisme vertebromedulare incomplete, pacienți cu scleroză multiplă sau cu paralizie cerebrală. Noi nu intenționăm să-i ținem internați cât mai mult timp, ci să-i redăm familiilor, în timp cât mai scurt, într-o stare fizică bună, care să le permită independența de ajutorul cuiva, dar și într-o stare psihică pozitivă. Avem și specialiști în psihologie și logopedie, astfel că pacienții sunt sprijiniți să-și recapete încrederea și stima de sine, iar pe cei care au dificultăți de vorbire în urma AVC, să-și poată redobândi exercițiul comunicării verbale cât mai bine”, explică Alina Ion, manager și fondatoare a SPitalului ”Sfântul Sava”.

Accidentele vasculare (AVC) reprezintă prima cauză de invaliditate, de la pacienți foarte tineri până la cei mai vârstnici. Persoanele cu risc cardiovascular sunt și cele mai predispuse la atacuri vascular-cerebrale, iar după vârsta de 55 de ani, acest risc se dublează la fiecare 10 ani. În ultimii ani, AVC în cazul persoanelor tinere a crescut îngrijorător.

În Spitalul ”Sfântul Sava”, se efectuează, în regim de internare, RECUPERARE MEDICALĂ NEUROLOGICĂ, POSTOPERATORIE, ORTOPEDICĂ, DUPĂ ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL (AVC). Sunt asigurate asistența medicală și monitorizarea pacienților 24 de ore din 24 și 7 zile din 7.

Programul de recuperare este intensiv, cu mai multe ședințe în fiecare zi, în funcție de patologia pacienților. Procedurile de recuperare medicală se efectuează fără pauze pentru sărbătorile legale, astfel încât exercițiile să aibă continuitate și eficiență, iar recuperarea să fie cât mai rapidă posibil, în funcție de tipologie.

Folosind experiența specialiștilor noștri, echipamentele medicale performante și cu ajutorul lui Dumnezeu, la care cerem mereu sprijin, reușim să obținem rezultate remarcabile, chiar și în cazuri deosebit de complicate, considerate fără șanse. De aceea, mulți dintre pacienții noștri spun despre Spitalul ”Sfântul Sava” că este locul unde se întâmplă minuni”, spune Alina Ion, fondatoarea spitalului. În doar 5 ani de existență, Spitalul ”Sfântul Sava” a depășit numărul de 5.000 de pacienți recuperați medical cu succes.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

http://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

 

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualizeaza preferinte cookie-uri