Singurul aparat care ajută la recuperarea mâinilor paralizate se găsește la Spitalul Sfântul Sava

Mai ales după un accident vascular cerebral (AVC), dar și în alte patologii neurologice, pacienții rămân cu sechele grave, printre cele mai dificile fiind paralizia mâinilor.

Recuperarea medicală după AVC este de lungă durată și ar fi bine să înceapă cât mai curând după ce s-a produs accidentul, iar pacientul a fost operat. În spitalele mari din lume, recuperarea începe încă din salonul ATI, tocmai pentru a câștiga timp în favoarea pacienților.

După modelul văzut în afara granițelor, Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalului de Recuperare Medicală Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov, a adus în România echipamente inovative, pentru a ajuta la recuperarea cât mai rapidă a pacienților săi, mai ales a celor aflați în situații foarte grave, considerate fără șanse în țara noastră.

”Suntem singurii din zona București – Ilfov, care deținem echipamentul BIONESS, un aparat inovativ de ultimă generație, care este folosit în străinătate la recuperarea medicală după AVC (accidente vascular cerebrale) sau alte afecțiuni neurologice grave.

Sistemul BIONESS H200 Wireless ajută pacienții să-și recupereze funcțiile mâinilor, prin stimulare electrică funcțională. Acest lucru înseamnă că aparatul transmite creierului, prin impulsuri electrice, comenzi pe care, apoi, creierul le dă, mai departe, mâinii paralizate. Pacientul începe să-și miște mâna, chiar dacă fizic acest lucru îi este imposibil.

În timpul AVC, din cauza inundării cu sânge a unei părți a creierului, celulele nervoase mor, iar creierul ”uită” ce comenzi să dea acelei părți a corpului de care celulele nervoase respective erau ”responsabile”. Cu aparatul BIONESS, celulele nervoase active învață, de la zero, să transmită corpului comenzi, astfel, recuperarea medicală a pacienților cu AVC fiind mult mai eficientă”, explică Alina Ion, managerul Spitalului Sfântul Sava.

content-image

Echipamentul BIONESS are avantajul că poate fi folosit foarte repede după o intervenție chirurgicală, inclusiv de tip neurologic, din chiar salonul ATI. Pacientul nu este supus niciunui efort fizic, iar creierul câștigă timp decisiv în refacerea activității pe care a pierdut-o pe durata AVC. Totul se face prin stimulare electrică și, astfel, pacientul este ajutat să-și recapete mai rapid abilitățile de a efectua sarcinile zilnice, i se reduce spasticitatea musculară, îi sunt îmbunătățite mișcările mâinilor și ale încheieturilor.

”Acest echipament medical dă rezultate pozitive remarcabile, chiar și în cele mai dificile cazuri și vă spun acest lucru din experiența propriei noastre echipe, de la Spitalul Sfantul Sava, una dintre cele mai performante din România. În 5 ani de la deschiderea spitalului, noi am înregistrat peste 5.000 de pacienți recuperați medical, chiar și câteva cazuri aflate în stare vegetativă, la internare. 98% dintre pacienții internați la noi, au plecat pe propriile picioare acasă, recuperați medical și redați vieții sociale în condiții de independență față de ajutorul unei alte persoane în activitățile curente, zilnice. Acest lucru ne face să fim mândri de noi, dar ne și obligă să continuăm, cu ajutorul lui Dumnezeu!”, declară Alina Ion pentru stiripesurse.ro.

content-image

În  Spitalul Sfântul Sava se fac internări pentru recuperare medicală de orice natură – după accidente vascular – cerebrale (AVC), după traumatisme cerebrale și vertebrale, fracturi sau după orice tip de intervenție chirurgicală.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

 

 

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualizeaza preferinte cookie-uri