Ce este fractura pertrohanteriană și cum se poate recupera medical?

Spitalul Sfantul sava

Cea mai frecventă fractură în rândul femeilor de peste 60 de ani

Din cauza osteoporozei, mai ales în cazul femeilor în vârstă de peste 60 de ani, cele mai frecvente fracturi se produc în accidente casnice, în căderile pe șold și sunt fracturile pertrohanteriene. Pacienții tineri care suferă asemenea fracturi le înregistrează în urma unor accidente grave de circulație, cu energie mare, sau prin cădere de la înălțime.

Singura soluție în aceste cazuri o reprezintă intervenția chirurgicală, urmată de recuperare medicală, dar dacă aceasta nu este corespunzătoare, poate interveni ruperea implantului, iar operația devine inutilă, fiind necesară repetarea ei.

În Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală, Îngrijiri Paliative și Geriatrie se recuperează, după astfel de intervenții chirugicale, numeroși pacienți, fie tineri, care au suferit accidente grave, fie persoane mai în vârstă, cu multiple afecțiuni.

”Am venit în cărucior, cu diagnosticul de fractură pertrohanteriană operată. Am venit la aproape zece zile după operație, într-o după amiază. A doua zi am început procedurile și kinetoterapia. Pare greu de crezut, dar în numai cinci zile, simt o ameliorare evidentă, nu mai am temerea de a merge cu cadrul și sunt în forță, fără să exagerez”.

Pacienta a fost supusă unor analize și consultului de specialitate, iar pe baza recomandării chirurgului care a efectuat intervenția chirurgicală, a început imediat recuperarea medicală. Cu cât încep mai curând terapia după operații, cu atât cresc șansele unei recuperări cât mai bune a pacienților, chiar totală, în funcție de gravitatea patologiei sau de vârstă.

În Spitalul Sfântul Sava, un centru medical de excelență, cu performanțe absolut remarcabile în cei doar trei ani de la deschidere, activează 30 de kinetoterapeuți și fizioterapeuți, 8 medici specialiști, 30 de asistenți medicali și 48 de infirmiere. Cu o asemenea echipă complexă și numeroasă, pacienții beneficiază de toată atenția și îngrijirea, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

”Contează foarte mult persoana cu care lucrezi. Aici, terapeuții se adaptează fiecărui pacient, nu se lucrează în hei-rup. Avem, fiecare dintre pacienți, un plan de făcut. Unul îl atinge cu pași mai mici, altul cu pași mai repezi, dar nu te stresează nimeni. Acesta este un lucru bun. Simți că ești apreciat, te simți ca în familie. Acasă, ar fi trebuit chemat un kinetoterapeut și altcineva să stea permanent cu mine. Pierdeam îngrozitor de mult. Aici, în regim de internare, recuperarea se face constant și continuu”.

content-image

Specialiștii în kinetoterapie și fizioterapie lucrează cu pacienții  pe mai mult de 70 de echipamente de ultimă generație, iar internarea pe durata terapiilor se asigură în saloane cu 2 și 3 paturi, în condiții asemănătoare unor hoteluri de 4*, nicidecum unui spital. Îngrijirea de calitate, atenția deosebită pe care personalul medical o acordă fiecărui pacient, modul de relaționare cu toți angajații, mediul ambiant plăcut, familial, hrana proaspătă și de o calitate superioară, menținerea unei atitudini pozitive, contribuie la recuperarea rapidă a bolnavilor.

Toți pacienții recuperați la Spitalul Sfântul Sava spun că terapeuții fac minuni. Personalul Spitalului Sfântul Sava spune însă că ei nu sunt decât oamenii prin care Dumnezeu face, de fapt, minuni.

Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală, Îngrijiri Paliative și Geriatrie asigură internare în saloane cu 2 sau 3 paturi, în condiții de 4* și servicii medicale de 5*, 24 de ore din 24 și 7 zile din 7.

0724.021.090 | 0724.338.881

Vezi articolul complet aici.

Alte articole

Sfântul Sava – spitalul cu cele mai bune rezultate în recuperarea medicală după AVC
Stiri & Media
Sfântul Sava – spitalul

Accidentul vascular cerebral (AVC) produs în emisfera stângă a creierului determină...

Cum se poate recupera medical un pacient aproape inert, în numai 2 săptămâni
Blog
Cum se poate recupera

Pacientul Silviu s-a internat în Spitalul de Recuperare Medicală Sfantul Sava,...

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni neurologice și cum pot fi ameliorate
Blog
Care sunt cele mai

Potrivit statisticilor medicale, există peste 600 de tipuri diferite de...