Nu știam ce mi se întâmplă. Eram copleșit`. Trauma unui tânăr lovit frontal de o mașină cu viteză mare

media 175015245206391300

Am fost lovit frontal de o mașină cu viteză mare. Norocul meu a fost că eram într-o autoutilitară, deci o mașină mai înaltă, și lucrul acesta mi-a salvat viața. Am fost afectat grav de la bazin în jos. Am avut mai multe fracturi grave și am fost operat, însă am luat și o bacterie din sala de operație”.

Așa începe povestea lui Gabriel despre traumă, sprijin și, în final, despre regăsire, la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, din Pantelimon, Ilfov

Pentru Gabriel, accidentul a fost mai mult decât o lovitură fizică. A fost un punct de cotitură care l-a zdruncinat profund și emoțional. În primele zile după eveniment, recunoaște că se simțea complet pierdut. Gândurile îi erau în ceață, sufletul apăsat, iar întrebarea „oare o să-mi revin vreodată?” nu îi dădea pace.

„Eram la pământ. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă, psihic eram complet blocat.”, povestește Gabriel.

Tocmai în acele momente de vulnerabilitate, Gabriel a avut șansa de a fi înconjurat de o echipă de recuperare medicală, care l-a văzut ca pe un om, nu doar ca pe un caz. La Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, fiecare profesionist — de la psiholog și medici, asistente, kinetoterapeuți, infirmiere și maseuri — a avut un rol în redresarea sa.

content-image

Sprijinul a fost complet: fizic, mental, emoțional. Terapia nu s-a limitat la exerciții și planuri clinice, ci a inclus și prezență umană autentică — oameni care au știut când să intervină, dar și când să asculte.

„Fără ei, nu m-aș fi regăsit. Acum, sunt tot eu, cel care eram înainte de accident”, adaugă Gabriel.

Recuperarea lui Gabriel a fost rapidă. În doar două luni de la accident, Gabriel afirmă cu încredere că și-a recăpătat echilibrul. Nu doar capacitatea de a merge sau a se mișca, ci starea interioară de stabilitate și speranță, atât de greu de atins după o traumă.

Recuperarea reală, așa cum o dovedește povestea lui, nu înseamnă doar vindecarea corpului. Înseamnă reconstrucția omului în întregime, pornind de la mentalul său. Iar la Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, această abordare nu este un vis nerealizabil, ci o realitate trăită în fiecare zi, alături de pacienți ca Gabriel.

Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit” este recunoscut pentru cele mai bune rezultate dovedite în recuperarea medicală cu internare. Din această lună, a luat decizia de a efectua și în regim ambulatoriu terapiile care l-au plasat în topul specialiștilor.

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” a fost ridicat de la zero, din fonduri exclusiv private, iar în șase ani de funcționare a reușit performanțe care depășesc și mari clinici de profil din străinătate.

Pacienții externi vor beneficia de pachete de recuperare medicală la aceleași standarde de performanță ca și pacienții internați în spitalul nostru, cu mai multe ședințe pe zi: kinetoterapiefizioterapie și, acolo unde este necesar, logopedie sau psihologie, așa cum este, spre exemplu, cazul pacienților care au suferit accidente vascular cerebrale (AVC).

Pacienții efectuează exerciții de kinetoterapie cu specialiștii, în mod individual, adaptate la starea și la rezistența la efort a fiecăruia în parte.

VEZI MĂRTURIA LUI

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/oferte-recuperare-medicala/

Alte articole

Spitalul Sfântul Sava, centrul medical de elită pentru Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală
Stiri & Media
Spitalul Sfântul Sava, centrul

La doar câțiva km de București, în orașul Pantelimon, se...

În două-trei zile, și-a pierdut total vederea
Pacienti noi
În două-trei zile, și-a

Internat pentru recuperare medicală la Spitalul ”Sfântul Sava”, Tudorel Popa povestește...

Masaj terapeutic Spitalul Sfantul Sava
Stiri & Media
Masaj terapeutic Spitalul Sfantul

Masaj terapeutic Spitalul Sfantul Sava Masajul terapeutic este o combinatie...