Salvată de două ori de la moarte și după comă, o tânără s-a recuperat medical la Spitalul Sfântul Sava

Raluca nu știa că suferă de o boală rară de inimă. Avea 30 de ani, când a căzut din picioare, când era la serviciu. A fost dusă de urgență la spital și s-a intervenit printr-o operație pe cord deschis, pentru a rezolva afecțiunea de care suferea: disecție acută de aortă tip Standford.

Pe masa de operație, a făcut infarct. A fost resuscitată și salvată. A stat trei luni în comă, intubată. Și-a revenit treptat, însă nu se mai putea mișca. Își pierduse și vocea, din cauza intubării, nemaiputând vorbi.

Mamei îi spuneau că m-au salvat, dar că nu o să mai pot gândi, că nu o să mai vorbesc. Iată că gândesc și vorbesc. Vorbesc și în engleză, așa cum știam și îaninte de infarct”, spune Raluca Serdaru, tânăra care a scăpat de două ori din ghearele morții.

A venit pentru recuperare medicală la  Spitalul ”Sf. Sava”, din Pantelimon, Ilfov, pe 31 mai 2023, pe targă. Nimeni nu îndrăznea să-i dea prea mari șanse că va mai merge vreodată și că va putea să fie independentă.

content-image

De la om normal la o problemă mare

Eram un om normal, cu viață normală și serviciu! Dintr-o dată, am ajuns așa. Nu mai puteam face nimic. Mi s-a spus că sufăr de o boală congenitală de inimă, despre care nu am știut nimic până când am ajuns la spital, apoi pe masa de operație. După aceea, s-au petrecut multe altele, pe care nu le știu. Acum însă merg singură! Mănânc, beau apă singură, mă descurc cât de cât. Am lucrat ani buni la o firmă. Acolo, la serviciu, am căzut din picioare. Ei m-au ajutat să fiu astăzi iarăși om, trimițându-mă la Spitalul ”Sf. Sava”! Vreau să le mulțumesc tuturor din tot sufletul meu! Dacă nu m-ar fi internat aici, nu aș fi reușit să fac asemenea progrese! Mulțumesc mult tuturor care s-au ocupat de mine, să fiu iarăși om! Este un colectiv bun aici și primitor! Mi-a plăcut mult când am făcut primii pași în sala de kinetoterapie și mi-ați făcut poze, spunându-mi Roboțica”.

Raluca a împlinit 31 de ani, în spitalul ”Sfântul Sava”.  S-a externat pe 12 ianuarie, după un program intensiv de recuperare medicală, ce a durat 7 luni și jumătate. Cele mai performante echipamente, medici și echipe de terapeuți ale Spitalului Spitalul ”Sf. Sava” au lucrat pentru recuperarea ei.

content-image

A urmat Terapia

A urmat mai multe tipuri de terapie zilnic, de kinetoterapiefizioterapiemasaj terapeutic, plus logopedie și psihologie. A plecat acasă zâmbind și mergând pe propriile-i picioare, susținută de mama ei, care o va îngriji singură, acasă. Raluca vrea să lucreze, din nou, având și certificat de handicap. “Aș dori să mă fac utilă cumva, să ajut și eu, la rândul meu. Am doar 31 de ani…”, spune Raluca.

În cinci ani de la înființare, Spitalul ”Sfântul Sava” a reușit să repună pe picioare, la propriu, peste 5.000 de pacienți, cei mai mulți în stare gravă, cărora nu li se dădeau șanse de recuperare.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

 

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualizeaza preferinte cookie-uri