Recuperare medicală după fractură de șold, la Spitalul Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov

Fractura de șold este unul dintre cele mai grave și cele mai frecvente accidente casnice în rândul persoanelor vârstnice.

Cunoscută și sub denumirea de fractură de col femural, aceasta are un mare risc de mortalitate, de până la 60%, din cauza complicațiilor pe care le poate avea. În maximum 24-48 de ore după accident, pacientul trebuie operat, iar după intervenția chirurgicală, cât mai curând posibil, trebuie să înceapă un program specializat de recuperare medicală.

content-image

Orice întârziere reduce șansele de refacere a pacientului.

Din păcate, spitalele publice din țara noastră nu dețin echipamentele necesare pentru proceduri de recuperare timpurie. Spitalul Sfântul Savadin Pantelimon, Ilfov, preluând modelele marilor clinici din străinătate, a organizat un sistem medical de recuperare încă din salonul ATI, în care pacienții pot începe terapiile la câteva zile după operație, indiferent de vârstă.

Echipamentele de ultimă generație ale Spitalului Sfântul Sava și care, în marea lor parte, aduse în premieră în România, permit efectuarea recuperării medicale pasive, fără niciun efort fizic din partea pacientului aflat încă în patul ATI. Această recuperare medicală timpurie dă șanse mari de succes în refacerea pacientului.

După ce pacientul este apt pentru exerciții fizice, încep procedurile de fizioterapie și kinetoterapie, cu mai multe ședințe de recuperare medicală pe zi. Astfel, centrul medical Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, dovedește cele mai bune  rezultate în orice tip de recuperare medicală.

content-image

Am avut un accident banal: am căzut în casă. Mi-am rupt șoldul și a fost nevoie să-mi fie înlocuită toată articulația. Am venit la Spitalul Sfântul Sava direct de la operație. Nu puteam să mișc deloc, nicio parte. Acum, sunt pusă pe picioare, pot să merg. Echipa de specialiști de aici este extraordinară, le poți cere oricât și orice, nu se supără niciodată” povestește Maria, pacientă a Spitalului Sfântul Sava.

Spitalul Sfântul Sava este specializat în recuperare medicală cu internare. Are saloane cu 2 sau 3 paturi și deține peste 100 de echipamente medicale de ultimă generație, la care se adaugă o ambulanță tip C, cu echipamente de resuscitare și terapie intensivă.

content-image

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualizeaza preferinte cookie-uri