M-a sunat să-mi spună că mama lui nu mai poate să miște decât ochii, dar că vrea neapărat să o salveze. Când a adus-o la noi, băiatul avea lacrimi în ochi și i-a spus mamei că sigur va fi bine. Și eu aveam aceeași convingere.
În timpul unui accident vascular cerebral, din cauza lipsei de irigare cu sânge a creierului, celulele nervoase mor. Astfel, creierul ”uită” ce comenzi să dea organelor, iar pacientul nu mai știe să meargă, să vorbească, să vadă, să mănânce. Trebuie reînvățat să execute toate funcțiile care, altfel, ar părea știute de la sine, instinctive.
Doamna suferise un accident vascular total al trunchiului cerebral. Totul era afectat în afară de auz. Într-adevăr, nu mișca decât ochii, dar nu mai știa să vadă cu ei. Nu mai știa să respire.
Mai întâi, am pus-o pe oxigen și am învățat-o să respire. Am învățat-o să înghită, apoi să vorbească și să vadă. Din prima zi, terapeuții noștri au învățat-o să-și mențină echilibrul și, mai târziu, au învățat-o să meargă. În prima săptămână, a învățat să vadă.
După 4 luni, a fost bine. A povestit că resortul care a împins-o să lupte a fost fiul său. ”Se uita la mine cu niște ochi speriați și îmi spunea: ”Mami, o să fii bine, îți promit!” Și când am văzut copilul atât de speriat, am zis domnule, copilul meu – e prima oară când îl văd în halul ăsta. E speriat că o să mor, probabil, așa că ar fi bine să încerc. Și am încercat și bine am făcut pentru că vreau să spun că după aceea am intrat pe internet, am vorbit cu familia mea și am văzut că nu mai există un spital ca Sfântul Sava, la nivelul ăsta de calitate vreau să spun, că așa mai sunt, și cu atâtea rezultate.
Eu am văzut în jurul meu printre colegii de suferință cum unii își revin total, oameni care pleacă pe picioarele lor. Și eu o să mă fac bine, datorită acestei terapii de aici, unde nu numai terapeuții sunt numărul 1, dar toți de la medici, infirmiere, toți contribuie. Pentru că, aici, să vă spun, unui om ca mine, de exemplu, nu-i trebuie numai gimnastică ca să-și revină, psihic ai nevoie de mult sprijin.
Când îmi spune Cătălina: Bravo!, chiar dacă eu sunt conștientă că am greșit și nu am făcut bine, simt că e ok și că pot să mai fac un pas și asta contează, când un om stă lângă tine și te încurajează, te mângâie, îți spune o vorbă bună. Să știți că sunt și infirmiere care te mângâie și îți spun: „Stai liniștită că o să fie bine!” Aici este și psiholog care se ocupă de cei bolnavi, deci e un ansamblu întreg care ține de recuperarea ta în acest spital, dar pe partea motorie terapeuții sunt importanți, că ei te iau de la zero și te duc să pleci pe picioarele tale de multe ori.”
Așa e Spitalul Sfântul Sava. A fost creat pentru a face bine. Și mulțumim lui Dumnezeu că reușim să facem bine din ce în ce mai mulți pacienți. ”Nihil Sine Deo!”
