Cum pot fi evitate infecțiile nosocomiale

După o intervenție chirurgicală efectuată într-un spital public din România, riscul contractării nosocomiale este unul foarte ridicat. Spitalele însă evită să raporteze corect numărul infecțiilor nosocomiale, din cauză că managerii ar putea fi sancționați, dar și din temerea că, spunând adevărul, pacienții ar evita internările în spital, chiar și în cazuri grave.

Țara noastră raportează o medie de 2% a infecțiilor nosocomiale din numărul total al bolnavilor, în timp ce media europeană se situează la 8%. Acest lucru ar însemna că România are spitale mai sigure de patru ori decât media europeană. Evident, acest lucru este ireal.

Cele mai frecvente infecții dobândite în timpul internării în spital sunt cele care apar la locul intervenției chirurgicale, gastroenterita, meningita, pneumonia și infecțiile de tract urinar. Acestea apar, de regulă, la 48 de ore după internare, la 3 zile după externare sau până la 30 de zile după o intervenție chirurgicală. Infecțiile nosocomiale pot să fie cauzate de deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale.

Infecția nosocomială nu este prezentă sau nu se află în perioada de incubație în momentul în care pacientul s-a internat în spital, ci ea se adaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Se produce în spital, fie între pacienți de boli diferite care ajung în contact unii cu alții, fie de la bolnavi sau purtători proveniți din rândul personalului de îngrijire sau din afara spitalului.

Infecțiile nosocomiale sau intraspitalicești sunt provocate de bacterii rezistente la antibiotice, tocmai pentru că acestea se dezvoltă într-un mediu în care sunt folosite preponderent soluții de dezinfectare și antibiotice. Infecțiile nosocomiale pot provoca inclusiv decesul pacienților cu imunitate scăzută, întrucât boala nu răspunde la tratamentul cu antibiotice.

Pentru a evita riscul infectării cu nosocomiale, ideal ar fi ca pacientul operat să fie externat la 48 de ore și transferat într-un spital, unde să fie îngrijit post-operator și recuperat medical, fără riscuri de infectare cu bacterii intraspitalicești.

Astfel de centre medicale există și în țara noastră, fiind spitale noi, ridicate de la zero, care respectă standardele cele mai recente de circuite intraspitalicești, astfel încât contactul cu exteriorul – poartă de intrare a bacteriilor și virusurilor – să fie bine gestionat.

Spitalul Sfântul Sava din Pantelimon are o secție de monitorizare permanentă a funcțiilor vitale ale pacienților, în regim similar ATI, cu supraveghere 24 de ore din 24, inclusiv prin monitorizare video. În această secție, cu 18 paturi dotate cu monitoare ATI, pot fi transferați pacienții la 48 de ore de la orice tip intervenție chirurgicală, astfel evitându-se infectarea nosocomială.

De asemenea, pacienții cu boli cronice progresive sau incurabile, care prezintă un risc pentru viață, precum cancerul, bolile avansate de inimă, insuficiența renală, ori afecțiuni grave precum accidentul vascular cerebral, demența, boala Parkinson, sunt predispuși la infecții nosocomiale, întrucât imunitatea lor este scăzută.content-image

Un pacient cu astfel de patologii, are nevoi speciale, ce nu pot fi acoperite de îngrijirea la domiciliu. Este necesară internarea lor pe o perioadă lungă de timp, ce vine cu riscul îmbolnăvirii intraspitalicești. Și în aceste cazuri, recomandabilă ar fi internarea într-o secție de îngrijiri paliative a unui spital specializat, unde se asigură asistență și monitorizare permanentă, 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, fără riscuri de contaminare.

Spitalul Sfântul Sava pentru Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative este un centru de excelență, în care condițiile de internare și îngrijirea pacienților sunt la standarde superlative. A fost ridicat de la zero și este funcțional de patru ani, cu cele mai bune rezultate înregistrate în recuperarea medicală de orice tip: ortopedică, neurologică, pulmonară, cardiacă, post COVID etc.

Pentru pacienții cu boli incurabile, Spitalul Sfântul Sava  acordă peste 30 de servicii medicale de paliație în pachetul de bază, împreună cu o serie întreagă de alte proceduri specifice.

content-image

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualizeaza preferinte cookie-uri