Adaptez vechea zicală ”Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”: mă însoțesc cu pacienții mei, sunt mereu în preajma lor pentru că lângă ei simt că mi-e locul. Ajut cât pot de mult și îmi râde sufletul când văd tineri, care pot să meargă din nou, după ce au ajuns la noi imobilizați complet. Pe ei îi numesc ”copiii mei”. Unii chiar îmi spun ”mamă”, pentru că le-am dat o nouă șansă la viață. De fapt, nu eu le-am dat-o, ci Dumnezeu.
Minunile le face Dumnezeu, prin oameni! Toți colegii mei din Spitalul Sfântul Sava contribuie ca aceste minuni să se înfăptuiască, de la recepționer, până la șoferul de pe ambulanță, de la directorul medical până la terapeuți și apoi până la bucătari. Toți, toți, cu priceperea lor, cu bunătatea lor, cu felul lor de a se comporta cu pacienții! Fiecare gest contează, iar noi punem mare preț pe asta.
Petru este o dovadă că minunile se întâmplă. După un accident la piscină, Petru a avut fractură de coloană cervicală. Nu-și mai mișca nici degetele. După cinci luni de recuperare la noi, la Sfântul Sava iată-ne! Suntem victorioși, dar continuăm! Doamne ajută! Felicitări, Petru!
