Spitalul de Recuperare Medicală Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov a atins performanța de ”a pune pe picioare”, la propriu, 5000 de pacienți, în numai 5 ani de funcționare.
Fie că sunt victime ale unor accidente grave de circulație, de muncă, fie că au suferit accidente vascular-cerebrale (AVC), care le-au provocat pareze, intervenții neuro-chirurgicale sau fracturi grave de membre, șolduri, coloană, 5000 de pacienți au ieșit pe propriile picioare din acest centru de exelență în recuperare medicală.
Au fost și cazuri de pacienți aduși în stare vegetativă și considerați irecuperabili, dar care au fost recuperați medical și acum pot fi independenți.
Spitalul Sfântul Sava a fost construit de la zero, din fonduri exclusiv private românești și în concordanță cu toate normele europene în domeniu.
Alina Ion, manager și fondatoare a centrului, spune că succesele Spitalului Sfantul Sava în recuperarea pacienților sunt cu atât mai importante, cu cât acestora nu li se mai dădeau șanse să meargă sau să-și mai folosească mâinile vreodată.
”Noi reușim să-i repunem pe picioare, în sensul propriu. Reușim să le aducem pe chip zâmbetul, atât pacienților, cât și familiilor lor, care vin la noi în pragul disperării, crezând că fiii sau părinții lor vor rămâne toată viața țintuiți la pat sau, în cel mai bun caz, într-un scaun cu rotile.
Ei bine, eu refuz să mă dau bătută! Împreună cu echipa de terapeuți desăvârșiți ai Spitalului Sfântul Sava, luptăm pentru cea mai mică mișcare a unei falange și o considerăm o victorie. Apoi, cerem mai mult și mai mult, până reușim să obținem tot ceea ce este posibil.
E mult mai greu să reînveți un adult să vorbească sau să meargă decât să înveți un copil să vorbească și să meargă. Copiii învață instinctual. Cu adulții trebuie lucrat mult, cu răbdare și perseverență.
Am avut pacienți care au fost aduși la noi în stare vegetativă. Dacă m-am uitat în ochii lor și am citit cel mai mic licăr, am știut că vom reuși să-i salvăm. Și am reușit! Sunt mai mulți astfel de pacienți, care acum îmi bucură sufletul când mă sună sau îmi trimit câte un mesaj și mă întreabă: ”Ce faci, mamă?”. Așa îmi spun ei, mamă, pentru că le-am dat o a doua viață. Sunt tineri, victime ale unor accidente rutiere sau care și-au fracturat coloana la psicină, sunt și tineri cu AVC, al căror număr crește, din păcate, de la an la an.
Avem, în spitalul nostru, echipamente inovative și performante, care sunt aduse în premieră în țara noastră, operate de echipa noastră de profesioniști de primă mână. Îmi place însă să afirm, cu toată responsabilitatea, că fără ajutorul lui Dumnezeu, nu am fi reușit să facem atâtea minuni”, spune Alina Ion, manager al Spitalului de Recuperare Medicală Sfântul Sava.
Tratamentele se fac doar în regim de internare, în saloane cu 2 și 3 paturi. Centrul medical de performanță are 118 paturi autorizate, din care 18 în regim de terapie intensivă, deservite de 180 de angajați – 11 medici specialiști, 40 de kinetoterapeuți și fizioterapeuți, 47 de asistenți și 45 de infirmiere.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/