Nu este subiect de show de televiziune, nu este un film artistic, este realitatea de lângă noi. Crudă, aspră, fără machiaj de Hollywood și fără efecte video. Este o poveste despre puterea dragostei unui tată pentru fiica lui, cea mai frumoasă dovadă a faptului că minunile există și că ele sunt înfăptuite de oameni.
George avea 24 de ani când a fost victima unui accident rutier foarte grav. Fiica lui, abia născută, avea să rămână fără tată, după cum spuneau toți medicii care l-au îngrijit pe George în primele luni după accident. Chiar dacă fusese salvat de la moarte prin eforturi uriașe, George se afla în stare vegetativă prelungită, într-un spital care-l ținea din milă pentru vârsta atât de tânără și pentru familia lui, care spera să fie salvat printr-o minune.
Așa a fost găsit în acel spital, pe un pat care-i suporta greutatea din ce în ce mai mică, cu mușchii atrofiați și cu oasele parcă din ce în ce mai mari. Ochii lui George au impresionat-o. A citit în ei ceva anume, care a determinat-o pe Alina să încerce să-l salveze. Ea se ocupa de îngrijirea bolnavilor în stare vegetativă, a bolnavilor aflați în stadii terminale ale bolilor. Deși nu era medic, nici asistentă medicală, deși avea angajați medici și asistente în firma ei de îngrijiri paliative, se ocupa adesea personal de pacienți, se ducea la căpătâiul lor și le vorbea, îi mângâia, le schimba pansamente sau pamperși. Alina e psiholog și spune că a fost născută pentru a îngriji bolnavi. Speranța e trăsătura ei definitorie. Nu abandonează niciodată o cauză. Vorbindu-i lui George, a văzut o strălucire în ochii lui, atunci când i-a povestit ceva despre fetița lui. Acela a fost momentul când și-a spus că există o șansă. A convins-o pe soția lui George să-l externeze și să-l aducă la centrul ei, din Pantelimon, aflat peste drum de o pădure și la doi pași de mânăstirea Pasărea. Alina e o obișnuită a acelui lăcaș sfânt și crede cu toată ființa ei în Dumnezeu.
A fost adus pe targă, starea vegetativă permițând doar ochilor să se miște. Alina era mai mereu în salonul lui George și avea credința că prezența fiicei lângă patul lui, îl va scoate din letargie.
Așa s-a întâmplat… Copila a declanșat în tatăl său o forță extraordinară de a lupta. După ce și-a văzut fiica, George ținea mereu în mâini câte un lucrușor al micuței sale: un prosop, un tricou, o căciuliță. Minunea avea să înceapă.
Concentrarea voinței, a tuturor gândurilor și a întregii lui speranțe că va putea să-și țină din nou fetița în brațe au ajutat specialiștii în kinetoterapie și fizioterapie de la Spitalul Sfântul Sava să-l pună pe George pe picioare, la propriu. Ambiția Alinei era de a demonstra că se poate! Că specialiștii ei, foarte bine pregătiți pot salva acei oameni cărora nu li se dă nicio speranță. Să demonstreze că un pacient aflat în stare vegetativă are voință să se ridice, dacă știi să-i oferi motivația anume.
foto: Alina Ion, administratorul Spitalului Sfântul Sava de Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală
Spitalul Sfântul Sava de Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală este al Alinei Ion, un psiholog care a pus mai întâi omul și a dat la o parte rutina, birocrația, lehamitea, suficiența. Pentru Alina, George a fost începutul unei lupte pe care, de trei ani, o duce zi de zi pentru recuperarea unor pacienți cărora nimeni nu le mai dă șanse. Spitalul Sfântul Sava există cu adevărat, chiar dacă el poate fi vizitat virtual la această adresă https://spitalulsfantulsava.ro/ .
Și George există cu adevărat. Îl cheamă George Nica, este complet recuperat, vine în vizită la spitalul care l-a pus pe picioare, iar Alinei îi zice ”mamă”.
Vezi articolul complet aici.
