Cuvântul ”pacient” provine din limba latină, de la patiens, care înseamnă răbdare, calm.
A fi pacient nu prea are legătură decât arareori cu răbdarea. Speriat, uneori până la disperare, cu dureri, uneori până și la cele mai fine atingeri, pacientul nu mai de răbdare nu vrea să audă.
Omul bolnav e plăpând ca o floare în ger, iar a face bine un pacient nu e ca și când ai lustrui o șaibă. Nu poți fi medic sau asistent sau terapeut sau fie măcar și infirmier, dacă mergi la serviciul cu oameni bolnavi ca și când ai merge la uzină: pui mâna pe strung, pe pilă, trântești pe bancul de lucru piesa și începi să râcâi indiferent, cu gândurile plecate unde vrei tu. Mai lași lucrul, mai fumezi o țigară, mai iei și o pauză de masă, că nu moare nimeni.
În spitale, fiecare secundă contează. Fiecare vorbă și fiecare privire. Să tratezi oameni bolnavi e un fel de lucrare sfântă, căci fără mâna lui Dumnezeu, niciun medicament n-ar fi de ajuns. E nevoie de pregătire temeinică, căci omul odată pierdut, pierdut rămâne. E nevoie de empatie ca și când pacientul ar fi un membru al familiei tale. E nevoie de căldură, în suflet și în voce, chiar dacă dai cea mai tristă veste. Omul nu e un fier… dar până și fierul se lucrează mai ușor când e cald.
A fi pacient presupune să ai pe cineva care să se trateze cu răbdare, să aibă calități speciale. Acestea pot veni ca un dar de la Dumnezeu, dar se pot și deprinde în timp, în medii în care bolnavii sunt considerați a fi oameni demni, nu niște saci.
Poate că spitalele ar trebui conduse de pihologi buni, dedicați profesiei lor, mai degrabă decât de manageri reci, care privesc lucrul cu oameni bolnavi ca pe o simplă afacere, în care totul se reduce la cifre. Cât mai multe câștiguri financiare, nu cât mai multe vieți salvate. Un psiholog pune binele pacientului înaintea afacerii și atunci când cumpără un pat de spital, și atunci când cumpără o pastilă.
Confortul psihic aduce un plus șanselor de salvare. Un pacient speriat, care se simte prost tratat într-un spital, își pierde speranța și nu mai vrea să lupte. Devine propriul său dușman.
Un spital condus de un psiholog este Spitalul Sfântul Sava. Nu arată ca un spital, deși aici vin oameni în stare foarte gravă, ci arată ca un hotel de patru stele, cu toate ungherele strălucind de curățenie, fără miros de clor, deși fiecare centimetru este dezinfectat.
Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative este condus de psihologul Alina Ion, care a activat 15 ani în domeniul îngrijirii la domiciliu. Firma ei prelua cazurile cele mai grave, de care fugeau toți. După aproape zece ani de construit de la firul ierbii o clădire cu trei niveluri, pentru care a cumpărat, personal, bucată cu bucată, tapeturi pentru saloane și metru cu metru gresia de lux, în funcție de câți bani avea la dispoziție, a reușit să deschidă Spitalul Sfântul Sava în orașul Pantelimon, la doi pași de Mânăstirea Pasărea, chiar la intrarea în pădure.
”Eu trăiesc pentru fericirea pacienților. Mă bucură fiecare pas al lor, fiecare strângere de mână, fiecare zâmbet. Îi cunosc pe fiecare în parte, îi vizitez în saloane și la sala de recuperare, știu ce dureri au și ce reușite. Ca să conduci un spital trebuie să fii mereu prezent, iar eu am casa în Spitalul Sfântul Sava, ca să fiu oricând aproape de oricine are cea mai mică nevoie” – Alina Ion, administratorul Spitalului Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative.
În spitalul psihologului Alina Ion vin oameni cărora nu li se mai dă nicio șansă să meargă sau să-și miște brațele, după accidente fizice, după accidente vasculare grave sau din cauza unor afecțiuni degenerative. Pentru ea nu există expresia ”Nu se poate”. Totul se încearcă și se reîncearcă până se reușește. Cu zâmbetul pe buze, cu o echipă de terapeuți foarte tineri, cu medici și asistenți și infirmieri care nu strâmbă niciodată din nas, Alina Ion reușește să pună oameni pe picioare, chiar dacă au fost aduși la Sfântul Sava în stare vegetativă. Unii îi mulțumesc așa:
La Spitalul Sfântul Sava, regula de la care nu se abate niciunul dintre angajați este de a îngriji pacienții ca pe membrii propriei familii. De aceea, la Spitalul Sfântul Sava nu te simți al nimănui, oricât de greu ți-ar fi să faci ceva de unul singur.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/