O zi din viața ei, fie că e Paște sau o zi oarecare, dintr-o săptămână oarecare, e ca o zi într-un stup de albine. Începe odată cu primele raze de soare și se sfârșește atunci când n-o mai țin picioarele. Dacă ar avea aripi, probabil că ar mai și zbura, ca să rezolve mai repede toate grijile pe care le are. Sau pe care și le face.
De Paște, n-a stat acasă. Ori, dacă ACASĂ înseamnă spitalul pe care-l conduce, atunci da, a mers acasă. Înainte de Paște, a stabilit, nu pentru ai ei, ci mai întâi pentru pacienți, fiecare fel de mâncare, așa încât să fie gustos, sănătos și frumos aranjat în farfurie. A adus sute de ouă, pentru vopsit. A împodobit bisericuța din curtea Sitalului și a decis, împreună cu preotul, cum vor primi împărtășania toți pacienții, indiferent că se pot deplasa din salon sau nu. Acolo a participat la slujba de Înviere, de acolo a primit lumină și a dus-o personal în spital. Până și muzica din fundal, difuzată în saloane și pe holurile spitalului, a stabilit-o.
Alina Ion a fondat și conduce Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, de șase ani. În acest timp, peste 7.000 de pacienți i-au trecut pragul. Majoritatea au fost diagnosticați cu afecțiuni grave, cărora nimeni nu îndrăznea să le dea șanse că vor mai merge vreodată.
Alina Ion le-a spus: ”Pentru mine, nu există nu se poate! Spitalul ”Sfântul Sava” poate să vă repună pe picioare!”. Așa i-a spus lui George Nica, atunci când era în stare vegetativă, la numai 23 de ani, în urma unui grav accident rutier, după ce o mașină a lovit căruța în care se deplasa spre o farmacie, să cumpere lapte pentru fetița lui abia născută. După doi ani, George Nica a putut să-și plimbe fiica ținând-o de mână și să-i vorbească. Toți au spus că doar o minune l-a făcut să-și revină.
”Vei merge din nou, îți promit!”, i-a spus Alina Ion și lui Petru Petecilă, un tânăr de 27 ani, care paralizase de la gât în jos, după o fractură cervicală suferită la piscină. Și Petru merge, din nou. Opt luni de recuperare medicală la Spitalul ”Sfântul Sava” i-au fost de ajuns.
Robert Cazan, un tânăr de 28 de ani, care lucrează în Zanzibar. Mașina pe care o conducea, a fost lovită în plin de o cisternă. E o minune că a supraviețuit. Rămăsese paralizat, de la gât în jos. A fost operat, dar medicii l-au avertizat că va avea nevoie de 18 luni de recuperare medicală, ca să poată face măcar unele mișcări. La Spitalul ”Sfântul Sava”, Alina i-a spus: ”Vei fi bine, ai să vezi!”. După șase săptămâni de internare, Robert a început să meargă, iar după două luni, a plecat din spital, pe propriile picioare. La nici șase luni de la accident, Robert poate deja să alerge și și-a reluat viața dinainte de accident.
Exemplele sunt multe. Dacă am scrie fie și un singur rând despre fiecare în parte, am putea umple sute de pagini. Alina îi știe pe toți, pe nume. Le știe poveștile, vorbește cu părintele sau soțul sau fratele fiecăruia în parte. În cabinetul ei, un perete întreg este acoperit de ecrane, pe care urmărește live ce se întâmplă în fiecare salon, în sălile de kinetoterapie și fizioterapie, ori în sala de mese. Vorbește cu tine, în timp ce ochii îi alunecă spre ecrane. Odată o vezi că sună pe cineva și-l trimite în salonul x de la etajul y, că pacientul cutare vrea să se ridice din pat. Nu știi dacă mai continuă discuția cu tine, dar o reia exact de la cuvântul pe care ți-l spusese înainte să-și sune angajatul. Răspunde, apoi, la apelul venit din partea familiei unui pacient și începe să-i descrie în amănunt cum a evoluat la kinetoterapie și dă asigurări că familia va primi, în scurt timp, pe whatsapp, un clip cu pacientul făcând exercițiile la sală.
Dacă stai nu mai mult de o oră lângă Alina Ion, ai impresia că ai trăit evenimente dintr-un sfert din an. Totul se petrece rapid, treci de la o realitate la alta, în doar câteva secunde. De la saloane, la discuții cu medicii și asistenții, apoi cu contabila și cu directorul de resurse umane. Cutare vrea în concediu, cutare corespunde cerințelor postului. Cutare firmă vrea să-i facem plata în trei zile. Vine marfa la magazie. Nu găsim medicamentele x și y. Avem nevoie de ulei de masaj și cremă, vorbiți cu furnizorul. Când crezi că urmează o pauză, sună telefonul pentru alt pacient. ”Da, a luat medicamentele și a mâncat mai bine astăzi decât ieri. A început să miște degetele de la picioare, ceea ce este un semn bun…”. Și tot așa, ore și ore, zi după zi. Noaptea târziu, la 2-3, dacă te uiți pe whatsapp, vezi că a avut ultima conversație cu câteva minute în urmă. La 8, e în picioare, vorbește iar la telefon cu cei care nu știu că orele ei de somn sunt numărate pe degetele de la o mână, dar rareori pe toate degetele de la o mână.
Când privești din afară o ”afacere” ca Spitalul ”Sfântul Sava”, ai putea spune că totul merge de la sine. Ai putea pretinde să fii tratat gratuit, ce dacă spitalul este unul privat, care își plătește din surse proprii totul: de la consumul de energie al celui mai mic bec, până la salariile performanților terapeuți și medici, de la firul de pătrunjel pus în supa de la prânz, până la cel mai nou echipament de recuperare medicală, care se găsește în România doar în Spitalul ”Sfântul Sava” sau la Viena.
Alina Ion conduce acest spital în fiecare secundă. Nu doar 8 ore pe zi. Fără vacanțe, fără zile de sărbătoare. Fiecare colțișor strălucește de curățenie. Știe ce face și pentru ce afecțiune e folosit orice echipament medical. A învățat și cum se fac fundațiile pentru rezervorul de oxigen, și pentru anexa cu saloanele tip ATI. Familia ei este, toată, aici. Familia reală – implicată în funcționarea spitalului și la patul bolnavilor. Familia lărgită – toți angajații și fiecare pacient în parte. Alina Ion știe tot ce mișcă în spitalul pe care-l conduce. Așa se explică de ce un spital privat, precum Spitalul ”Sfântul Sava”, funcționează fără sincope. Pentru că totul este bine organizat, perfect controlat și permanent supravegheat. Ca un stup.
