Lozinca ‘Vrem spitale ca afară’ a devenit realitate într-un centru de recuperare medicală de lângă București

recuperare medicala internare

Spitalul Sfantul Sava, centru medical pentru Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală, situat la doi pași de București, a fost înființat din nevoia acută a familiilor cu bolnavi ce necesită recuperare medicală după accidente cerebro-vasculare, după orice alt tip de accidente ce reduc mobilitatea sau care au nevoie de îngrijiri paliative specializate. Spitalele din România nu fac față solicitărilor. Un raport din 2019, realizat pentru Banca Mondială, arăta că în 17 dintre județele României nu exista niciun pat pentru îngrijire paliativă, nici în sistem public, nici în privat. Același document arată că ar fi nevoie de 172,000 de paturi, anual, în România, dar numai 480 de medici sunt atestați în îngrijiri paliative. Dintre aceștia, doar puțini peste 100 au raportat că lucrează în servicii de îngrijiri paliative.

Așadar, după ce 15 ani a acordat, prin firma sa specializată, îngrijiri la domiciliu persoanelor aflate în faze terminale a diverselor boli grave, psihologul Alina Ion a luat decizia să deschidă un centru medical specializat, pentru ca pacienții să primească cele mai bune îngrijiri, dar unde să nu simtă lipsa de confort specifică unui spital public. A înființat Spitalul Sfântul Sava, care oferă pacienților tot ce au nevoie pentru a trece mai ușor peste suferință: confort, tratament adecvat și demnitate.

” M-am internat cu hemiplegie flască, sechele de infarct cerebral și anevrismul unor artere. În urma ședințelor de kinetoterapie, fizioterapie și masaj terapeutic, cu ajutorul echipei de specialiști în recuperare medicală din Spitalul Sfântul Sava, am plecat acasă mergând”, a declarat Mariana Pușcașu, pacientă.

Serviciile medicale sunt acordate în regim de cazare hotelieră la standarde înalte și 3 mese incluse, pentru pacienți adulți de toate vârstele, din orice localitate din țară sau din străinătate și indiferent de stadiul bolii. Hrana este preparată zilnic în bucătăria proprie, după un meniu adaptat pacienților cu nevoi speciale. Internarea pentru recuperare medicală se asigură în saloane cu 2 și 3 paturi, în regim de spitalizare continuă, asistență medicală 24/7 oferită de personal specializat, cu competență în servicii de recuperare medicală.

Vezi articolul complet pe www.stiripesurse.ro

author avatar
Recuperare Medicala
Spitalul cu cele mai bune rezultate in Recuperare Medicala. Peste 7500 cazuri grave recuperate. Vrem sa te ajutam si pe tine sa-ti recastigi viata! Intra in contact cu noi chiar acum, suntem aici 24/7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualizeaza preferinte cookie-uri