Pentru îngrijiri paliative de cel mai înalt nivel există Spitalul Sfântul Sava

Spitalul Sfantul sava

O atmosferă caldă, dar și un centru medical complex.” Acum trei ani, psihologul Alina Ion a pus bazele Spitalului „Sfântul Sava” cu o viziune proprie centrată pe nevoile pacienților: confort, tratament adecvat și demnitate.

Experiența de 15 ani în îngrijirea bolnavilor la domiciliu, ajutând peste 20.000 de pacienți, din care peste 15.000 în faze terminale ale bolilor precum cancer, ciroză sau AVC hemoragic, i-a oferit o înțelegere profundă a acestui domeniu medical, dar și o empatie puternică pentru pacienți și familiile lor.

„Există nevoia acută de spațiu adecvat, potrivit tratamentului paliativ, care presupune anumite proceduri și exigențe ce nu pot fi îndeplinite în spațiul familiar al domiciliului bolnavilor, dar care să corespundă cât mai mult unor standarde hoteliere și care să fie cât mai departe de mirosul și de atmosfera de spital. În plus, familia trebuie ajutată și sprijinită moral, cu informații și sfaturi de la medici, în niciun caz nu poate fi abandonată având în grijă o persoană iubită aflată în suferință, cu nevoi speciale.”, explică psihologul Alina Ion.

Ca administrator al spitalului, este implicată 100% în toate activitățile, printr-o supraveghere atentă a angajaților, a calității servicilor și prezență constantă în preajma pacienților.

Spitalul Sfântul Sava a fost construit special într-o zonă liniștită, departe de trafic și aglomerație, la începutul pădurii Pustnicul. Clădirea nouă, modernă, aflată la câțiva kilometri de București, are o secție cu 45 de locuri pentru recuperare medicală și una cu 65 de locuri pentru îngrijiri paliative. Rezervele sunt spațioase, la standarde hoteliere, cu unul, două sau trei locuri, dotate cu paturi de spital și aparatură medicală, după nevoile pacienților, și au grup sanitar propriu, accesibil persoanelor cu dificultăți locomotorii.

Pacienții sunt îngrijiți de personal calificat numeros, cu accent pe nevoile medicale ale fiecărui pacient, dar și pe cele emoționale. În acest moment, Spitalul Sfântul Sava are 110 paturi și 148 de angajați, între care 8 medici specialiști, 30 de asistenți medicali, 48 de infirmiere, 30 de kinetoterapeuți. De asemenea, pacienții beneficiază de o dietă personalizată, conform nevoilor specifice, hrana fiind proaspătă, preparată zilnic din ingrediente de calitate înaltă, chiar în bucătăria spitalului.

Vezi articolul integral aici.

Alte articole

Pacienții afectați grav de COVID pot fi recuperați medical la Spitalul Sfântul Sava
Stiri & Media
Pacienții afectați grav de

Recuperarea medicală a unui pacient care a avut COVID 19...

Un echipament medical pentru recuperarea respiratorie, creat după trei ani de cercetare în Franța, ajunge într-un spital din România, Spitalul Sfântul Sava
Stiri & Media
Un echipament medical pentru

Spitalul Sfântul Sava Spre deosebire de spitalele publice, unde procesul...

Un nou echipament de recuperare medicală după atacul cerebral vascular ajunge în România
Echipamente Recuperare
Un nou echipament de

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă cea mai frecventă cauză de...